Traian Băsescu: Remanierea, un exerciţiu de imagine. Tobă, care a plagiat mai mult ca Ponta, a rămas

 

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi că remanierile făcute de premierul Dacian Cioloş au fost un exerciţiu de imagine, afirmând că nu înţelege de ce ministrul de Interne, Petre Tobă, a rămas în Guvern având în vedere că ”a plagiat mai ceva decât Victor Ponta”.

”Remanierea aceasta este şi o remaniere de imagine pentru premierul Cioloş. Spre exemplu, pe ministrul pentru relaţia cu românii din Diaspora chiar nu înţeleg de ce l-a schimbat pentru că era unul dintre puţinii specialişti calificaţi în probleme de migraţiune şi un extraordinar de bun cunoscător al problemelor românilor din jurul frontierelor, deci a comunităţilor tradiţionale. (…) În mod categoric, Bostan era un bun specialist. Nu putea face rău Guvernului, dimpotrivă. Putea face performanţă în continuare. (…) Cred că a deranjat anumite instituţii cu proiectul Big Brother”, a afirmat preşedintele PMP, Traian Băsescu într-o emisiune televizată.

Traian Băsescu a susţinut că nici remanierea ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, nu se justifică, în situaţia în care ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, ”care a plagiat mai mult decât Victor Ponta”, a rămas în Guvern.

”Nu înţeleg de ce a fost remaniat Curaj pentru că nu a mişcat povestea cu doctoratele mai repede. În schimb, îl menţin pe Tobă care a plagiat mai ceva decât Victor Ponta. (…) Curaj trebuia remaniat demult, de când a apărat cu dinţii problema plagiatelor, dar pe toţi i-a schimbat acum doar pentru imagine (..)”, a spus Traian Băsescu.concluzionat fostul şef de stat.

Preşedintele PMP a adăugat că este convins că aceste demiteri nu l-au ajutat pe premier în relansarea imaginii proprii, ”chiar dacă a fost şi la curăţat Parcul Văcăreşti, dar la inundaţii nu s-a dus”.

”(…) În astfel de situaţii (cum sunt inundaţiile-n.r.) este foarte importantă prezenţa înalţilor demnitari. Oamenii capătă încredere că ceva se va întâmpla. Însă, dincolo de asta, prezenţa premierului, a preşedintelui, a miniştrilor de resort poate conduce la luarea unor decizii imediate”, a fost de părere Traian Băsescu.

AddThis Sharing Buttons

1

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »