AFIR oferă finanțare pentru proiectele destinate procesării produselor agricole

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește până pe 31 octombrie 2016, ora 16.00, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții din domeniul procesării produselor agricole, prin intermediul submăsurii (sM) 4.2 ”Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole”, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Alocarea bugetară aferentă acestei submăsuri pentru sesiunea anuală 2016 este de aproximativ 93,5 milioane. Modalitatea de depunere a proiectelor este cea on-line, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pragul minim de depunere este de 15 puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul sM 4.2. Aceste fonduri sunt destinate investiţiilor care și-au propus ca obiectiv înființarea și/ sau modernizarea unităților de procesare şi comercializare, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecția mediului, creșterea numărului de locuri de muncă sau promovarea investițiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile. Această măsură este în linie cu ”Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate”, lansat de premierul Dacian Cioloș în luna martie 2016, care încurajează cooperarea și asocierea în domeniul agricol, pe toate nivelurile. Pachetul de măsuri poate fi consultat pe site-ul Guvernului www.gov.ro, la secțiunea Obiective, subsecțiunea Strategii-Politici-Programe. ”Toți cei interesați să depună proiecte prin intermediul acestei submăsuri pot consulta gratuit pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) Ghidul Solicitantului, disponibil în pagina submăsurii 4.2. Pentru un proiect finanțat prin sM 4.2 se pot obţine, în funcţie de tipul beneficiarului şi investiţia propusă, 1 milion euro/ proiect (pentru IMM  în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lant alimentar integrat); 1,5 milioane euro/ proiect (pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiţii care conduc la un lant alimentar integrat) și 2,5 milioane euro/ proiect (pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat, indiferent de tipul de solicitant, precum și pentru forme asociative). Sprijinul public nerambursabil este de maxim 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20%, în cazul operațiunilor sprijinite în cadrul PEI (Parteneriatul European de Inovare)”, se precizează într-un comunicat de presă al AFIR. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile prin sM 4.2 sunt variate și cuprind de la PFA, II (Înteprindere Individuală) sau IF (Înteprindere Familială) la SRL-uri, cooperative agricole, societăți cooperative și grupuri de producători. Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiţii corporale, cât şi pentru investiții în active necorporale. Dintre investițiile corporale care sunt eligibile, amintim: construcţia, extinderea, modernizarea și dotarea unităților de procesare sau a construcțiilor destinate unei etape sau întregului flux tehnologic de tipul colectare – depozitare (materie primă/produse – sortare – condiționare – procesare – comercializare). Cateva exemple de construcții pentru colectarea materiei prime: centre colectare, recepționare, răcire lapte; centre colectare, recepționare, sortare, ambalare ouă; centre colectare, recepționare, sortare, ambalare legume; stații colectare, uscare, calibrare, curățire cereale și semințe oleaginoase.  De asemenea, tot în cadrul acestei categorii sunt eligibile construcţiile destinate protecţiei mediului (aferente investițiilor pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră (GES), energie regenerabilă, eficiență energetică), infrastructura internă şi utilităţi, precum şi branşamente şi racorduri necesare proiectelor, sisteme supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect. Sunt eligibile în cadrul submăsurii 4.2 și spațiile destinate personalului de producție: laboratoare, vestiare tip filtru pentru muncitori, biroul medicului veterinar, biroul maistrilor, a șefului de secție, spațiu pentru servirea mesei etc. În ceea ce privește cheltuielile generate de investițiile în active necorporale sunt considerate ca fiind eligibile organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului, achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului, achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului și chiar cheltuieli aferente marketing-ului produselor obținute, în limita a maxim 5% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de  30.000 euro (înfiintarea unui site pentru promovarea și comercializarea propriilor produse, etichetarea produselor sau crearea unei mărci/brand). ”Pentru a fi eligibile, costurile generale ale proiectului (cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor) trebuie să fie conforme cu prevederile articolului 45 din Regulamentul (UE) nr.1305/2013 și să se încadreze în maximum 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd  construcții – montaj și în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiții în achiziții simple”, se mai precizează în încheierea comunicatului de presă al AFIR. (E.M.)