Pierderea auzului indusă de zgomot reprezintă un deficit de auz cauzat de expunerea constantă la niveluri înalte de sunete. Fiind produsă de folosirea de căști conectate la playere media portabile sau la telefonul mobil atunci când sunt utilizate pentru mai mult de trei minute la un volum maxim, această problemă de auz afecteză în general populația tânără, potrivit unui comunicat de presă.
Atunci când o persoană este expusă la zgomot dăunător – fie prin sunete înalte fie atunci când un individ folosește o voce tare pentru o perioadă lungă perioadă de timp -, structurile sensibile din urechea internă se pot deteriora, cauzând astfel pierderea permanentă a auzului.
Pentru prevenirea pierderii auzului induse prin zgomote atunci când se folosește un telefon mobil sau un player media este recomandat să:
-
Încercați să reduceți durata de utilizare de zi cu zi a acestor dispozitive.
-
Nu utilizați mai mult de șase ore consecutiv telefonul mobil sau player-ul media portabil.
-
Atunci când este posibil, utilizați difuzoarele (speaker-ul).
-
Ajustați volumul până la sub 70% din volumul maxim al dispozitivului.
-
Consultați un medic O.R.L dacă sesizați zgomote intermitente sau persistente în urechi.