Doi cineaști români în competiția oficială de lungmetraje a Festivalului de Film de la Sarajevo

 

Două filme regizate de cineaști români, ‘Câini”, de Bogdan Mirică, și ”Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, au fost selectate în competiția oficială de lungmetraje a Festivalului de Film de la Sarajevo (Bosnia și Herțegovina), ajuns la cea de-a XXII-a ediție, ce va avea loc în perioada 12-20 august, conform site-ului festivalului.

Pelicula „Câini”, coproducție România-Franța-Bulgaria-Qatar lansată în 2016 la Cannes, este o dramă-thriller care are loc în România rurală, aproape de granița cu Ucraina. Rolurile principale sunt interpretate de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. 

„Inimi cicatrizate”, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, care se va desfășura între 3 și 13 august. Pelicula, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, a fost inclusă și în competiția oficială a festivalului din Elveția, unde concurează pentru trofeul „Leopardul de Aur”. Acțiunea din film are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

România mai este prezentă în programul competițional al festivalului de la Sarajevo și prin intermediul coproducției ”Album” (Turcia-Franța-România), în regia lui Mehmet Can Mertoglu.

De asemenea, în afara competiției va rula filmul ”In the same garden”, o altă coproducție în care România participă alături de alte opt țări (Turcia, Statele Unite, Australia, India, Spania, Italia, Ungaria și Suedia).