Davide Delmati este noul selecționer al naționalei României de volei feminin

Consiliului Director al Federației Române de Volei (FRV) a decis să schimbe selecționerul echipei feminine de senioare a României. Italianul Davide Delmati îl înlocuiește pe Bogdan Paul la cârma naționalei de fete, anunță site-ul doarvolei.ro. Davide Delmati este un antrenor de 43 de ani și pregătește echipa de primă ligă Saugella Monza, pe care a promovat-o anul acesta. Obiectivul noului staff tehnic este calificarea naționalei la Campioantul European, meciurile din preliminarii având loc în Bulgaria și România, în luna septembrie, unde voleibalistele noastre vor mai înfrunta Muntenegru și Elveția.