Breaking News

Iohannis: Extinderea programelor sportive în școli este o urgență

 

Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi că extinderea programelor sportive în școli reprezintă o urgență.

„Extinderea programelor sportive în școli este o urgență, dacă vrem să fim cu adevărat competitivi între statele lumii și, mai ales, dacă ținem să avem o națiune de oameni sănătoși”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, la primirea sportivilor români care participă la Jocurile Olimpice de la Rio.

El a subliniat că sportul reprezintă antidotul multor probleme sociale, contribuie la un stil de viață sănătos, la o dezvoltare armonioasă atât fizică, cât și psihică și promovează o cultură bazată pe respect, toleranță, corectitudine și perseverență.

„Sportul apropie oameni și celebrează competiția în cel mai frumos și pașnic mod”, a arătat șeful statului.

Iohannis a arătat că România are nevoie de o nouă viziune asupra sportului.

„În ultimele trei decenii, numărul de medalii la olimpiade a scăzut. Aici trebuie să ținem cont de multe cauze, iar societatea românească are nevoie de o nouă viziune asupra sportului. Nu există societate puternică și prosperă fără sport de performanță. De aceea, îmi doresc ca proiectul meu, „România educată”, să contribuie din plin la introducerea spiritului sportiv în sistemul de învățământ la toate nivelurile”, a spus șeful statului.