VOM ÎNCEPE SĂ VORBIM

Chiar dacă majoritatea analiștilor politici au salutat mișcarea lui Traian Băsescu, prin care a înghițit pur și simplu partidul lui Gabriel Oprea, UNPR, pe fond această absorție s-ar putea să se transforme în Calul Troian introdus în cetatea PMP. Așa cum s-a întâmplat la Iași s-ar putea ca și în majoritatea orașelor din țară care contează, la vot uneperiștii să fie mai mulți decât pemepiștii, astfel încât conducerea organizațiilor județene, cel puțin, să fie asigurată de foștii uneperiști. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca peștele înghiţit să fie de fapt peștele care înghite, ceea ce ar fi și mai surprinzător în ceea ce privește efectele de final de campanie electorală pentru alegerile parlamentare. Chiar dacă Traian Băsescu rămâne astfel în plan secund, forța reală a UNPR, care nu a depășit niciodată, în fața electoratului, un procent mai mare de 2%, ar fi insuficientă pentru a-și asuma o eventuală intrare în noul Parlament. Sociologii creditează însă PMP cu trecerea pragului de 5%, încercând să-și construiască măsurătoarea sociologică pe notorietatea lui Traian Băsescu, care ține captiv un electorat de 5% (sic!)  În realitatea ceea ce a realizat Traian Băsescu cu această asimilare a celor ”pentru progresul României” seamănă mai mult cu o asociere între apă și flacără.

La alegeri nu contează cine candidează, ci mai ales contează cine votează. Cine iese la vot devine astfel fundamental pentru câştigător. Deja, după cum ne spun institutele de sondare a opiniei publice, PSD este în stare să adune 4,8 milioane de voturi, PNL 4 milioane, ALDE 1 milion, PMP 500.000 de voturi, UDMR 500.000 de voturi, USR 500.000 de voturi. Această nouă arhitectură a majorității este una fragilă de 5,8 milioane de voturi (PSD+ALDE), față de 5,5 milioane de voturi (PNL+PMP+UDMR+USR). S-a luat în calcul o prezență la vot de 60%, ceea ce cred că este cu mult peste potențialul pe care . electoratul român îl poate asigura, în condițiile de mare confuzie și bulversare prin care trece astăzi nu numai România, cât și Europa. Din acest moment încep să se construiască diferite modele de majorități, atâta timp cât nu se mai poate vorbi despre coaliții imposibile, chiar dacă în parte ele pot fi clasificate ca fiind ”contrafirii”. O coaliție care ar fi îndestulătoare pentru ceea ce are nevoie România astăzi, pentru repunerea Constituției în acord cu timpul și mai ales cu legile europene, ar fi PSD + PNL, ceea ce ar forma un procent de aproape 80%. O astfel de coaliție este totuși de domeniul fanteziei politice, dacă ținem cont de tensiunile create între conducerile celor două partide politice, dar și datorită animozității pe care electoratul încă o mai are față de fostul partid PDL, parte componentă a PNL.

O altă coaliție postelectorală, cu mult mai credibilă decât prima, ar putea fi PSD-ALDE-UDMR, acumulând o majoritate de 55%, ce s-a putea duce până la 60%, după redistribuirea de mandate neacoperite de voturile insuficiente, pentru ca o formațiune politică să intre în parlament.

Dacă vom considera binomul PSD-ALDE ca fiind indestructibil și vom încerca să ne imaginăm coaliții ce ar putea să creeze o majoritate, vom constata că PNL+PMP+UDMR+USR  adună doar un maxim de 48%, insuficient pentru asigurarea majorității parlamentară. În același timp, de cealaltă parte a scenei politice, rămâne alianța PSD-ALDE, ce adună 52% din voturile celor care vor participa la alegerile din 11 decembrie 2016.

Veriga slabă a acestor modele se referă la prezența la vot. Vor câștiga partidele care vor avea capacitatea de a-și mobiliza electoratul să iasă în număr cât mai mare la vot. De data aceasta votul diasporei nu mai este semnificativ, atâta timp cât românii își vor alege un număr limitat de parlamentari (4), indiferent de câte ”milioane” de români se vor năpusti spre secțiile de votare sau câți din aceste milioane de români vor prefera votul electronic, vot la care s-au înscris doar 3200 de solicitanți, în conformitate cu legea. Deja liderii românilor din străinătate încearcă să explice această pasivitate pe fondul necunoașterii legii. Un astfel de motiv nu mai ține, căci necunoașterea legii nu poate fi o circumstanță atenuantă.

Cărțile au ajuns pe masă. Liderii partidelor politice sunt încă precauți după ce scena politică a ajuns să se stabilizeze, să-și cunoască noii actori și, mai ales, tendințele de asociere ale celor vechi. Un  mare necunoscut este Uniunea pentru Salvarea României, noul FSN, din care au fost scoși posibilii lustrați, lăsând puterea în mâinile generației de politicieni care s-a născut după 1990. Dacă la București USB a făcut o figură frumoasă, în teritoriu este greu de construit, în patru luni, structuri organizatorice la nivel de localitate, ceea ce îi creează din start un important handicap.

Dar despre următoarele mutări, despre performanțele sau lipsa de performanțe a consilierilor locali și județeni, ca motive de descalificare ”la generale”, vom începe să vorbim.

ADI CRISTI