Municipalitatea ieşeană a finalizat lucrările de extindere a Liceului de Informatică ”Grigore C. Moisil”

În prezența primarului Mihai Chirica, joi, 28 iulie, a avut loc recepția lucrărilor de extinere a corpului A al Liceului de Informatică ”Grigore C. Moisil”, destinat accesului elevilor la procesul educaţional. Finanţarea a fost asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2003, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul Major de Intervenţie 3.4 – “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”. Valoarea investiției a fost de 4.669.326,16 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă a fost de 906.358,42 lei. Proiectul a presupus construirea unui corp de clădire din cadre de beton armat, cu o suprafaţă utilă de 1.663 metri pătraţi şi un regim de înălţime ce cuprinde demisol, parter şi trei etaje. Pe fiecare etaj au fost amenajate câte trei laboratoare cu încăperi anexă, hol şi grupuri sanitare pentru elevi. De asemenea, clădirea a fost dotată cu un lift, care va asigura transportul persoanelor, inclusiv a celor cu dizabilităţi. Perioada de implementare a proiectului a fost de 18 luni (ianuarie 2015 – iulie 2016). Beneficiarii direcţi ai rezultatelor proiectului sunt reprezentaţi atât de cei 1.055 de elevi ai şcolii, cât şi de cele 81 de persoane care constituie cadrele didactice şi personalul auxiliar din cadrul instituţiei de învăţământ. În baza aceluiaşi proiect european, o altă instituţie de învăţământ preuniversitar din Iaşi a fost renovată la finele anului trecut. Monument istoric, clădirea Şcolii Carol I, unitate arondată Colegiului Naţional ”Costache Negruzzi”, a trecut prin complexe lucrări de restaurare şi reamenajare a interiorului. Demarat în primăvara anului 2015, proiectul a avut o valoare totală a lucrărilor de 3,3 milioane lei, din această sumă 2,7 milioane lei fiind fonduri europene nerambursabile. Acestea asigură continuarea şi finalizarea lucrărilor începute de municipalitatea ieşeană prin finanţare de la bugetul local. Practic, cu ajutorul proiectului european, clădirea cu statut de monument istoric a fost complet restaurată, oferind condiţii moderne de studiu pentru aproximativ 300 de elevi. (E.M.)