Mainile catorva concurenti se vad pe tastaturile unor computere, la Campionatul de Jocuri pe Calculator organizat la Romexpo, in Bucuresti, sambata, 30 septembrie 2006. LASZLO MIHALY / MEDIAFAX FOTO

Numărul de calculatoare PC a crescut la 47,2 la 100 de gospodării, anul trecut

 

Numărul de calculatoare PC a crescut la 47,2 la 100 de gospodării, anul trecut, de la 43,8 în 2014, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS) transmisă la solicitarea AGERPRES.

În ceea ce privește conectarea la Internet, aceasta era prezentă, anul trecut, în 43,4 din 100 de gospodării, în creștere față de 2014 când erau 39,1. De asemenea, în România erau 165,2 telefoane mobile la 100 de gospodării și 24,8 telefoane fixe.

Numărul CD Playerelor era de 11,2/100 gospodării, în scădere față de 2014 când erau 11,4. În schimb, numărul combinelor muzicale a crescut de la 11,7 (la 100 de gospodării) la 11,8. Și numărul magnetofoanelor și radiocasetofoanelor s-a diminuat de la 14,3 (la 100 de gospodării) la 10,6.

Potrivit datelor INS, 53,6 aparate radio la 100 de gospodării erau anul trecut în România, în creștere comparativ cu 2014, de la 52,5.

În plus, o gospodărie din 100 deținea un televizor alb-negru, anul trecut, cele mai multe fiind în gospodăriile agricultorilor. Conform INS, în România a crescut numărul televizoarelor alb-negru de la 1,2 la 100 de gospodării în 2014, la 1,4 în 2015. Cele mai multe astfel de produse erau în gospodăriile agricultorilor, respectiv 2,6 (în creștere de la 2,2 la 100 de gospodării în 2014). Aproape două astfel de televizoare erau și în gospodăriile de pensionari (1,9 la 100 de gospodării).