24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Prima zi de august, ziua concediilor supreme, a trecut în plină caniculă. Nici nu mai știi dacă este bine să respiri sau nu. O atmosferă încinsă, de cuptor de pâine sau de crematoriu, funcție de ce loz ai tras, de ce bilă ai ales, de ce noroc mai ai în restul vieții care ți-a mai rămas de trăit. Agonie sau Extaz acestea sunt cele două variante extreme, în interiorul cărora încerci să fii cât mai echilibrat, atâta timp cât ți-ai dat seama că doar drumul de mijloc îți poate asigura o înaintare fără un prea mare tangaj, fără o prea mare bâțâială, vinovata principală a răului de la stomac.
Sezonul estival de pe la noi s-a transformat într-o după-amiază prelungită în mijlocul deșertului. Doar amintirile climei temperate, cu care am fost obișnuiți din fragedă copilărie, ne mai țin de răcoare, ne mai fac umbră, chiar dacă și la umbră termometrele au luat-o razna, arătându-ne în ochii holbați peste 40 de grade Celsius. De jur împrejurul nostru se simte o atmosferă incendiară, chiar dacă zgomotul horcăiturilor (ce trădează sufocarea din lipsă de aer), parcă a fost bontit la polizor, fiind transformat într-o prelungă şuierătură. Nu trece nici un tren, dar nu din lipsă de gări, ci pur și simplu trecem noi , cei care facem ca trenul, chiar dacă ne dăm seama că singura linie rămasă funcțională în țară este ”linia moartă”.
Mergem cu toții pe linia moartă. O călătorie fără bilet de întoarcere, o călătorie de genul ”care pe care”, o călătorie ce ne duce cât mai aproape de punctul ei terminus, doar că, suntem blocați în deșert, atâta timp cât conducătorii noștri au uitat să prelungească autostrada sau cărarea mioritică (cum i se mai spune) până la ultima gară, gară care, de altfel, nici ea nu a fost încă construită, evident, tot din cauza memoriei slabe sau pur și simplu topită în canicula vremii sau, mai ales, a vremurilor.
Starea în sine este una propice tuturor întâmplărilor imposibile care au nevoie de explicații, de motivații, de justificări, de genul ”dăm bani în plus doar celor care găsesc surse sustenabile de finanțare a majorării”. Salariile și pensiile nu avem cum să le finanțăm la nivelul cererilor, atâta timp cât nici un salariat sau un pensionar nu a venit să ne spună deschis, cinstit, dezinteresat: ”Uite, nenea Guvernule, mie să-mi dai 43% din venitul mediu, adăugându-mi banii de la Gică Georgescu, cel care stă pe Aviatorilor nr.21, cod numeric personal 1170422445588!, persoană suspectată de nenaștere”
Nu trebuie să urmeze acest procedeu doar parlamentarii, magistrații și guvernanții, cei care sunt astfel drastic pedepsiți, atâta timp cât majorările lor, intrate deja în plată, nu au precizată sursa de finanțare individualizată, astfel încât aceștia nu vor afla niciodată de la cine le vin banii, rămânând să pescuiască în apele tulburi ale găleții din care, în trecut se lua bani după cum îi tăia capul, nevoile sau nu te mai puteai abține și te tăia…!
Suntem din ce în ce mai expuși deshidratării, uscării conștiinței până la stadiul peștelui uscat, care oricum l-ai ține tot a pește miroase, așa cum oricum ai căuta explicații pentru această mizerie, ea tot mizerie rămâne, dintre acelea urât mirositoare.
Este ca și cum, din prea multă dragoste de sine, nu ai ezita să practici onanismul, fiind astfel ferm convins că doar așa nu vei pierde nici un strop din plăcerea de a înțelege că cea ce-ți faci singur cu mâna ta este ceva sfânt, inatacabil și irevocabil.
Lumea bună se duce în această lună în concedii, dând uitării chiar ceea ce nu se mai poate uita, atâta timp cât la toamnă va avea de dat alte extemporale la DNA, singura instituție care nu s-a lăsat topită de vremuri, chiar dacă artizanul ei, Traian Băsescu, încarcă acum să o demoleze pur și simplu, cărămidă cu cărămidă, mergând pe metoda implozie prin fitiluri scurte, model SRI.
Și pentru că am adus aminte de neobositul Traian Băsescu, singurul om din această țară care demonstrează o încăpățânare malefică, de a ne crede proști sadea, ar trebui să-i spună cineva că modul în care DNA își face treaba, la punct și virgulă, a fost practicat încă din perioada celor două mandate prezidențiale ale sale, este adevărat, atunci inculpații nu au fost oamenii lui, ci oamenii răi ai lui Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană sau Victor Ponta. ”Domnule Geoană ce ați căutat la 12 noaptea, ieri, în casă la Vântu?” a fost întrebarea prin care Traian Băsescu a deconspirat implicarea serviciile secrete în jocurile politice din timpul alegerilor prezidențiale ale anului 2013, fără ca instituțiile statului să reacționeze, atâta timp cât nu sunt date sau alte mărturii precum că Traian Băsescu, în aceeași noapte, a stat ascuns în debaraua din casa lui Sorin Ovidiu Vântu, acest fenomen meteo care, oricât încearcă el să bată acum, nu reușește să domolească arșița de afară.
ADI CRISTI
