Șuteu: Proiectul privind modificarea Legii cinematografiei va fi finalizat la începutul toamnei

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a anunțat că termenul propus pentru elaborarea proiectului privind modificarea Legii cinematografiei este începutul toamnei.

„Sper că un termen pentru aceasta va fi începutul toamnei. Este termenul pe care ni l-am propus, dar vom discuta imediat. Începutul toamnei va fi, cred eu, un termen important pentru ca lucrurile să fie și dezbătute și avansate”, a afirmat Șuteu, la finalul unei audieri publice maraton dedicate prezentării modificărilor propuse de Ministerul Culturii la OG 39/2005 privind cinematografia, desfășurate marți la Biblioteca Națională.

Ea nu a precizat dacă va fi vorba despre o ordonanță de urgență sau o nouă lege a cinematografiei.

Reunind deopotrivă membri ai grupului de lucru care a colaborat în ultimele luni cu reprezentanți ai Ministerului Culturii la elaborarea propunerilor supuse discuției — Oana Radu, Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Paul Negoescu, Bogdan Mustață și Florin Mihăilescu, dar și reprezentanți ai tuturor categoriilor de creatori din domeniu, printre care actorul Victor Rebengiuc, evenimentul moderat de ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, a fost, potrivit Corinei Șuteu, unul care a adus certitudini.

„Avem acum certitudinea că au fost discutate anumite puncte sensibile ca de pildă cel al modului în care sunt încurajați tinerii, modului în care trebuie să fie încurajate coproducțiile, modului în care noi, prin reciprocitate, trebuie să oferim, de asemenea, coproducții și fonduri pentru producții străine așa cum și străinii ne susțin pe noi, modului în care ar trebui făcută o reorganizare a CNC-ului, că această reorganizare trebuie să-și găsească forma cea mai bună, că, de fapt, interesul pe care îl avem în momentul de față este să avem o instituție funcțională pentru activitatea din domeniul cinematografiei”, a spus Șuteu.

O altă temă extrem de discutată a fost aceea a Arhivei Naționale de Film.

„Deocamdată arhiva este în subordinea CNC și din nou ea privește, de fapt, reorganizarea CNC, pentru că arhiva este un element fundamental, cum anume facem să folosim acest potențial, deocamdată insuficient folosit, tezaurul care există fiind deocamdată insuficient catalogat. Cei 50 de experți pe care Ministerul Culturii i-a numit pentru a face un soi de radiografie a arhivei au terminat un raport chiar mai repede, tocmai l-au depus la noi, și încercăm să vedem cum putem interveni pentru ca aceasta să devină ceea ce ea trebuie să fie — un ofertant de conținut pentru programe de film și pentru școală, pentru Academie, pentru cercetare și pentru întregul domeniu al cinematografiei actuale”, a menționat ministrul.

În ceea ce privește problema sălilor de cinema, aflate în prezent în subordinea autorităților locale, participanții la discuție au susținut o eventuală reîntoarcere, măcar pentru o parte dintre acestea, la autoritatea publică centrală.

„Ce facem pentru a le reabilita, pentru a le reutila, pentru a le transforma în locuri culturale care distribuie cinematografie europeană, cinematografie de artă, cinematografie românească. Este unul dintre punctele de discuție pe care și grupul de lucru le-a avut constant în atenție”, a precizat ministrul.

Corina Șuteu a declarat că își menține decizia de a cere demisia directorului Centrului Național al Cinematografiei, Anca Mitran, explicând că între valorile sale de lucru și cele ale directorului CNC există „un divorț absolut”.

„Am făcut asta extrem de argumentat și după o serie de încercări tocmai de a vedea dacă o colaborare, o înțelegere, o filosofie de lucru comună, valori comune pot să fie găsite. Uneori există și o diferență de valori, de mod de lucru. Între valorile de lucru pe care eu, ca ministru, le am și valorile de lucru ale doamnei Mitran cred că este pur și simplu un divorț absolut”, a spus ea.

Referitor la absența de la eveniment a reprezentanților celor 40 de semnatari ai scrisorii care i-au cerut demisia, ministrul Culturii a declarat că i se pare „o formă foarte comodă de a spune că îți manifești dezacordul prin neparticipare la o dezbatere”.

„Aș fi preferat, v-o spun foarte direct, ca cei care au semnat scrisoarea sau o parte din ei să fie prezenți la această dezbatere pentru că tocmai acesta a fost și scopul acestei întâlniri. (…) Îmi pare rău că noi oferind o platformă de discuție nu s-a participat la ea. Mă întreb de ce? Pentru că dacă argumentele acestui grup ar fi solide și cu adevărat fundamentate, eu cred că ele ar fi trebuit să fie expuse public, dincolo doar de un text. Ele pot să fie apărate și într-un spațiu public real. Ceea ce noi, iată, nu ne temem să facem”, a spus Corina Șuteu.