Meciul Steaua București – Manchester City va fi arbitrat de o brigadă italiană

UEFA a anunțat numele arbitrului care va conduce la centru meciul Steaua-Manchester City, programat marți seara de la ora 21.45 (în direct la PRO TV), pe Arena Națională, în play-off-ul Ligii Campionilor. Daniele Orsato va conduce la centru brigada italiană delegată pentru această partidă. În vârstă de 40 de ani, Orsato este arbitru internațional din 2010 și le-a mai arbitrat în Europa pe CFR Cluj, în meciul câștigat pe Old Trafford cu Manchester United în 2012, și Petrolul Ploiești. Ricardo Di Fiore și Lorenzo Manganelli au fost desemnați arbitri asistenți, în timp Paolo Mazzoleni și Carmine Russo vor fi adiționali.