Breaking News
O femeie da un examen scris

Sesiunea de toamnă a examenului naţional de Bacalaureat 2016 începe marţi, 16 august

Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2016 începe marţi, 16 august, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), respectiv de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Cele două probe se vor desfăşura în intervalul 16-17 august. Evaluarea competenţelor lingvistice într-o
limbă de circulaţie internaţională (proba C) va avea loc între 17 şi 19 august, urmând ca ultima probă orală – evaluarea competenţelor digitale (proba D) – să se deruleze în zilele de 18 şi 19 august.
Pentru susţinerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 42.261 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 27.848 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 14.413 candidaţi provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, cei 42.261 de elevi înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 39.815 – zi, 1.027 – seral şi 1.419 – frecvenţă redusă.
Ministerul Educaţiei precizează că în prima sesiune au fost declaraţi respinşi 41.037 de candidaţi (toate promoţiile). Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală înmaximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care refuză să raspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale se consideră că nu a susţinut proba.