Breaking News

Merkel nu întrevede deocamdată posibilitatea ridicării sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Nu există niciun motiv pentru ridicarea sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei dacă Moscova nu își îndeplinește toate obligațiile stabilite prin acordurile de pace de la Minsk, a declarat cancelarul german Angela Merkel, într-un interviu publicat vineri de grupul media RedaktionsNetzwerks Deutschland (RND), potrivit Reuters.

Rusia a provocat o criză majoră prin anexarea peninsulei Crimeea din Marea Neagră în 2014 și prin sprijinul acordat separatiștilor în estul Ucrainei, a spus Merkel.

„Europa a reacționat împotriva acestei încălcări a principiilor de bază”, a explicat ea.

Angela Merkel a mai precizat că, împreună cu președintele francez Francois Hollande, acționează „cu toată determinarea” pentru a grăbi Ucraina și Rusia să implementeze, în pofida tuturor dificultăților, regimul de încetare a focului prevăzut de acordurile de pace de la Minsk.

„Aceasta este și rămâne condiția pentru ridicarea sancțiunilor în viitor”, a subliniat cancelarul german.

UE a convenit în iunie să prelungească sancțiunile împotriva Rusiei în domeniile energetic, financiar și al apărării până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor.

Ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, și alți lideri ai Partidului Social-Democrat, partener în coaliția de guvernare a lui Merkel, au adoptat un ton mai conciliant, afirmând că UE ar trebui să ridice treptat sancțiunile împotriva Rusiei dacă există progrese în procesul de pace.