O premieră pentru România: peste 4 tone de grâu la hectar în 2016; producția totală a sărit de 8,4 milioane de tone

 

Producția de grâu a României a crescut în acest an cu 7% față de 2015, până la 8,413 milioane de tone, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar, în timp ce la rapiță s-a obținut o cantitate de 1,266 milioane de tone, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.

„Culturile recoltate până în prezent nu au fost afectate de secetă și dacă ne luăm după ce spun producătorii, sudul țării a avut în primăvară chiar un aport prea mare de ploi. Anul acesta s-au cultivat 2,075 milioane hectare cu grâu și secară și s-a obținut o producție medie de 4,054 kilograme la hectar, deci un total de 8,41 milioane de tone de grâu, față de 7,85 milioane de tone în 2015”, a precizat Achim Irimescu.

Depășirea pragului de patru tone de grâu la hectar este o premieră pentru România ultimilor 10 ani, în condițiile în care cele mai mari producții medii au fost obținute anul trecut, respectiv 3,84 tone la hectar, în 2011 — 3,68 tone la hectar, în 2014 — 3,58 tone la hectar și în 2008 — 3,40 tone la hectar, conform datelor publicate pe site-ul MADR.

Anul trecut, România a recoltat 7,851 milioane de tone de grâu, cu un randament de 3,84 tone la hectar, de pe o suprafață totală de 2,043 milioane hectare.

Irimescu a precizat că la cultura de floarea-soarelui se estimează o producție totală de 1,7 milioane de tone pentru 2016, cu un randament de circa 1.730 kg/ha, deoarece cultura nu a fost atât de puternic afectată de secetă ca în cazul porumbului, unde „e o mare problemă”.

„La floarea soarelui estimăm o producție de 1,74 de milioane de tone. Floarea soarelui și porumbul sunt culturile cele mai afectate de secetă, deși la floare s-a mai ajuns la maturitate, însă la porumb e o mare problemă. Am fost în Ardeal și porumbul arăta foarte bine pentru că a plouat și mai mult acolo, însă sudul țării, Dobrogea și nordul Moldovei sunt puternic afectate de secetă, iar până la această oră datele noastre indică o suprafață de 350.000 de hectare calamitate, în diferite grade, între 30% și 70%”, a spus ministrul Agriculturii.

În 2015, producția de floarea soarelui a fost de 1,758 milioane de tone, cu o medie de 1,75 tone la hectar, iar suprafața recoltată s-a ridicat la un milion de hectare.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, România s-a clasat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la floarea soarelui atât din punct de vedere al producției cât și al suprafeței, cu o cantitate de 1,75 milioane de tone obținută de pe un milion de hectare, deși față de anul 2014, producția de floarea soarelui a scăzut cu 19,7%, din cauza randamentului la hectar care a coborât cu 19,6%.

Din datele furnizate de șeful MADR, producțiile recoltate până în prezent sunt de 308.000 tone la triticale (un hibrid de grâu și secară n.r.), 1,334 milioane tone la orz, 288.179 tone la orzoaica de toamnă și 334.000 de tone la cea de primăvară, la ovăz — 314.000 tone, rapiță — 1,266 milioane tone, iar la mazăre boabe — 107.000 tone.

Producția obținută la rapiță — 1,266 milioane de tone — este de departe cea mai bună din ultimii 10 ani, cu o medie de 2.781 kg/ha de pe 455.388 hectare. În 2015, s-au recoltat 383.000 de hectare cu rapiță, iar producția a fost de 959.000 tone — conform site-ului MADR — cu o medie de 2.530 kg/ha.

Potrivit estimărilor Departamentului american al Agriculturii, Uniunea Europeană, care anul trecut a fost lider mondial la exporturile de grâu, își va pierde titlul ca urmare a scăderii semnificative a producției de grâu a Franței, în timp ce poziția SUA pe piața mondială a continuat să se erodeze în ultimii ani.

Pe ansamblu, regiunea Mării Negre a devenit o forță pe piața internațională a grâului, grație randamentelor ridicate, monedelor slabe și scăderii costurilor cu transportul. În aceste condiții, livrările de cereale din Rusia ar urma să crească din nou în acest an, în condițiile în care producția de grâu ar urma să atingă un nou record de aproximativ 70 milioane tone, ceea ce i-ar permite să exporte o cantitate de 30 milioane tone de grâu, informează Financial Times.

Regiunea Mării Negre a fost întotdeauna cel mai important furnizor de grâu pentru Orientul Mijlociu și Nordul Africii, însă în prezent un număr din ce în ce mai mare de țări din zona Golfului Persic și Africa renunță la grâul din SUA și Australia pentru grâul din bazinul Mării Negre. În plus, scăderea costurilor cu transportul face ca și țări îndepărtate precum Africa de Sud și Mexicul, care în mod tradițional au cumpărat grâu din SUA, să înceapă să cumpere grâu din Rusia.

Situația este complet diferită pentru producătorii francezi, afectați de ploile abundente de la începutul anului, care au diminuat atât randamentele cât și calitatea producției de grâu. Franța este principalul producător de grâu din UE, iar în urma scăderii producției franceze, UE va trebui să se mulțumească în acest an cu poziția secundă în topul marilor exportatori mondiali.

Firma de consultanță Agritel estimează că în acest an producția de grâu a Franței va fi de 28,7 milioane tone, mai mică cu 30% comparativ cu cea de anul trecut, în timp ce exporturile în afara UE vor scădea cu 60% până la 5,1 milioane tone. Pe lângă producția scăzută, fermierii francezi suferă și de pe urma prețurilor scăzute apărute pe piața internațională ca urmare a unor recolte consistente în Australia, Canada, Kazahstan, Ucraina și SUA.

Potrivit Bloomberg, principalul producător de grâu din Uniunea Europeană, Franța, a înregistrat în acest an cel mai redus nivel al producției din ultimii 30 de ani, ceea ce creează o oportunitate pentru exportatorii din regiunea Mării Negre.