24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Vara se pregătește să plece și ea din țară. Ai crede că între timp a absolvit medicina sau cel puțin asistența medicală. Dă semne de nerăbdare și nervozitate. De această dată, nu este de vină Traian Băsescu, pentru această opțiune și nici prestația jalnică a celor care cred că știu să ne conducă.
Vara și-a strâns canicula, și-a împachetat Soarele, a lăsat de izbeliște să bată vântul din ce în ce mai tare, din ce în ce mai rece și hain, fără a o mai interesa ploile, ajunse a fi agresive, multe și nimicitoare.
Încă mai stă pe la colțuri, nerecunoscându-și intenția de a da bir cu fugiții, făcându-se că mai ține plajele pline, lăsând soarele să inunde trupurile întinse pe nisip, să lase spectacolul să trăiască până înspre ceasurile mici ale dimineții.
Am fost într-un sfârșit de săptămână pe malurile Mării Negre de la Sulina, un colț de vis, un spațiu decupat din povestea cu fata moșului, invitată la Palat nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos. Aceasta mi-a dată să fie imaginea recuperată din memorie, când mă simt nevoit să vorbesc despre Sulina, orașul lui Jean Bart, dar mai ales orașul de la margine Deltei Dunării, epicentrul în care se timpul reușește să împietrească în loc, spațiul în care nisipul curge direct pe oameni, ne mai fiind nevoie nici măcar de corpul clepsidrei. Simți în acest teritoriu cum trece timpul, de parcă acesta ți-ar lovi trupul, de parcă acesta, în scurgerea sa, te-ar antrena fără ca să-ți dai seama că ai început să faci parte din trecere.
Sulina este orașul ce se alintă să fie oraș, când de fapt el seamănă cu acel animal sălbatec ținut în cușcă, în lanțurile unor străzi bătute în dale, pe marginea cărora își țin respirația clădiri înruinate sau unele înconjurate de bătrânele schele, cu vârsta apropiată clădirilor în sine. Locuitorii Sulinei încearcă să semene cu vizitatorii orașului, cu greu reușești astfel să-i separi, cum nu vei reuși să separi nisipul plajelor mării de nisipul plajelor de pe malurile Dunării. Sulina este acel cercel pe care Marea Neagră și-l prinde la urechea țărmului, împărțit între apa sărat și apele dulci ale fluviului.
Este un spațiu al liniștii, în afara zilelor în care tineretul PSD al României se dezlănțuie pe plajă Sulinei cu atâta energie încât ai crede că totul se întâmplă în Munții Bucegi, iar la gurile Dunării ajunge ecoul patimilor poporului român.
Imaginea orașului, accentuată de sălbăticia Dunării domolită de o serie de lucrări de amenajări fluviale, este una ce nu te îndepărtează de starea primordială a pământului smuls sau cedat apelor. Vegetația virgină, putrezind în locul nașterii ei, plină de răgălii și de uscăciunile vremurilor te face să respiri aerul nemișcării, al împietririi timpului pe acel loc. Te mai trezește la realitatea mișcătoare de prin împrejurimile tale plaja concesionată, dar lipsită de inițiativă privată, lăsată în limitele unui nisip neîngrijit (plin de bălegarul vacilor, cred eu, ieșite noaptea la plajă), peste care s-a adus echipamentul de plajă, de la șezlong la umbrele și la saltele de plajă, cu un mic bar pentru sete și amăgit foamea, dacă nu riști să mai mergi 50 de metri pentru a te hrăni la cele două terase de plajă, cu produse bănuite a fi posibile surse de toxiinfecţii alimentare. Această rezervă mi-a fost dictată de ceea ce am văzut, de felul în care alimentele erau transportate, cu mâna goală, de la magazie (prin holul toaletei) înspre bucătărie (de exemplu!).
Au început să apară la Sulina și investitori serioși, care-și știu meseria, dispuși a fi disponibili bunului gust, standardelor internaționale a ceea ce înseamnă cazare de turiști, condiții de masă și mai ales de relaxare.
În orașul în care Dunărea se varsă în Marea Neagră au început să apară astfel de spații de cazare, pensiuni la care vei dori să revii cu prietenii, cum este pensiunea Green Coffe House, a unui investitor sucevean, o vilă cu 16 camere, construită la nivelul maxim de dotări hoteliere și care din vara anului 2017 va fi deservită și de o bucătărie pe măsura acestora. Aflată imediat în apropierea plajei, pensiunea aceasta este un pariu câștigat cu domesticirea sălbăticiei cu vorba bună.
În comparație cu litoralul românesc, Delta Dunării ne oferă șansa de a fi vizibilă în toate cele patru anotimpuri tradiționale ale climei temperate, din care, trebuie să recunoaștem că au mai rămas vizibile doar două: iarna și vara, cu aceeași precizare ”niciodată vara nu-i ca iarna”.
ADI CRISTI
