Guvernul a restabilit facilitățile fiscale în cazul soțiilor veteranilor de război

 

Guvernul a restabilit, miercuri, prin ordonanță de urgență, facilitățile fiscale acordate soțiilor veteranilor de război, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

El a precizat că prin OUG a fost completat Codul fiscal, singura modificare vizând scutirea de la plata impozitelor locale pentru soțiile veteranilor de război.

„Prin ordonanță de urgență am restabilit facilitățile fiscale acordate până la 31 decembrie 2015 veteranilor de război, văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri”, a spus Iolu.