Ziua Limbii Române, sărbătorită în Timoc (Serbia)

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită marți, în Valea Timocului, printr-o serie de evenimente cultural-educative și artistice, găzduite de căminul cultural din satul Podgorac, comuna Bolievaț.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, manifestarea a fost deschisă printr-un program organizat de copiii care se bucură de oportunitatea de a participa la cursurile de limbă, cultură și civilizație românească desfășurate de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, cu sprijinul profesorilor și părinților acestora.

Tinerii etnici români au spus rugăciuni, au citit povestioare în limba română și au recitat poezii reprezentative pentru cultura română, printre altele numărându-se „Hora Unirii”, de Vasile Alecsandri.

Programul a fost întregit printr-un recital de muzică bisericească susținut de Corul Protopopiatului Daciei Ripensis „Sf. Mucenic Ioan Valahul”, iar în a doua parte a manifestărilor dedicate limbii române a avut loc un concert de muzică populară românească susținut de interpreta Mariana Căpitănescu.

Cu acest prilej, directorul general adjunct al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”, Nicolae Brînzea, le-a transmis un mesaj românilor din Valea Timocului, asigurându-i de tot sprijinul material și moral al instituției.

Evenimentul, la care au fost prezenți peste 300 de etnici români din toate localitățile de pe Valea Timocului, a fost organizat la inițiativa Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, și Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”.