Siria: Bombardamente puternice în zona rurală a provinciei Hama, soldate cu cel puțin 17 morți

 

Cel puțin 17 persoane au fost ucise joi în bombardamentele puternice care au vizat zona rurală a provinciei siriene Hama (centru), în timp ce rebelii continuă să avanseze în regiune, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează agenția DPA.

Potrivit OSDO, cel puțin 20 de raiduri aeriene au vizat o șosea care face legătura între satul Latamina și zona rurală de la sud de Idlib.

Alte câteva zeci de persoane au fost rănite în cursul bombardamentelor, a precizat OSDO.

Raidurile intense au survenit după ce rebelii, inclusiv facțiuni islamiste extremiste, au cucerit de la regimul sirian o serie de sate și puncte de control și se află acum la o distanță de 11 km de orașul Hama, a afirmat OSDO.

Activiștii din regiune au declarat că, din 29 august, rebelii au reușit să preia controlul a 14 sate din zona rurală a provinciei Hama.

”Scopul ofensivei rebelilor” este de a prelua controlul zonei rurale a provinciei Hama”, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, adăugând că avioane ale regimului sirian și ale Rusiei întreprind raiduri în zonele cucerite de către rebeli pentru a încetini înaintarea lor.