Speologi spanioli salvați după 22 de ore dintr-o peșteră din Franța

Cei șapte speologi spanioli care, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, rămăseseră blocați marți într-o peșteră din comuna Herran din departamentul Haute-Garonne (Pirineii francezi), au fost salvați miercuri, după 22 de ore, anunță televiziunea publică din Spania.Cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, ei fac parte din diferite asociații de speologie și, deși nu sunt profesioniști, au o bogată experiență în domeniu. Printre cei șapte se numără și o femeie. Ei au fost scoși la suprafață de echipele de intervenție franceze obosiți și înfrigurați, dar fără probleme de sănătate.Semnalul de alarmă fusese dat de ceilalți opt membri ai grupului de 15 speologi amatori care încerca să exploreze această grotă. Împărțiți în două echipe, sportivii amatori intenționau să pătrundă în peșteră prin două intrări diferite și să se reîntâlnească în interior. Una dintre echipe a abandonat, dar nu a reușit să anunțe celălalt grup, care a fost blocat în interior ca urmare a creșterii nivelului apei din grotă.Operațiunea de salvare a fost efectuată de pompieri, membri ai jandarmeriei montane și voluntari de la o asociație speologică din Franța.

Peștera în care s-a petrecut incidentul este una dintre cele mai frumoase din masivul Arbas, a fost descoperită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și face parte dintr-un vast sistem de grote și tuneluri cu o lungime de 117 kilometri, menționează EFE.