Cultura

Corina Șuteu: S-au strâns aproape 700.000 de euro pentru ‘Cumințenia Pământului’

Aproape 700.000 de euro s-au strâns pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși – „Cumințenia Pământului” -, în campania de subscripție publică, a anunțat ministrul Culturii, Corina Șuteu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În opinia ministrului, „dacă 3 milioane de cetățeni donează câte 2 euro prin SMS, ‘Cumințenia Pământului’ devine a românilor pentru totdeauna”.

„Ne-a mai rămas o lună în care ne putem demonstra nouă înșine că ne pasă de Brâncuși”, a scris, pe Facebook, Corina Șuteu.

Campania de colectă națională „Brâncuși e al meu” are ca țintă strângerea sumei de 6 milioane de euro din donații publice până la sfârșitul lunii septembrie. Acestei sume i se adaugă 5 milioane de euro alocați de Guvern, pentru ca opera lui Brâncuși să intre în proprietatea statului, după achiziționarea de la proprietarii săi actuali.

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button