Programul ”Weekendurilor muzicale la Palatul Roznovanu” pentru zilele de 3 și 4 septembrie

Primăria Municipiului Iași și Asociația ”Excelență pe Portativ” organizează și la acest sfârșit de săptămână evenimentul ”Weekenduri muzicale la Palatul Roznovanu”. Cel de-al optulea ”weekend muzical” este dedicat chitarei. Astfel, sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 17.00, iubitorii muzicii sunt așteptați la spectacolul ”Acoustic Show”, susținut de Ciprian Cotruță și Claudiu Cârstean. Potrivit autorilor, show-ul este ”un concept muzical acustic care îmbină plăcerea cu bunul gust și voia bună”. Duminică, 4 septembrie, de la aceeași oră, va avea loc spectacolul ”Prietenia chitarelor”, susținut de tinerii George Leonte (chitară electrică) şi Andrei Vieru (chitară acustică). Concertele vor avea loc pe pietonalul Ștefan cel Mare, în fața sediului Primăriei, și își propun să pună în valoare tinerele talente locale, oferindu-le o şansă în plus de promovare. În caz de vreme nefavorabilă, manifestările se vor muta în Sala Mare a Palatului Roznovanu. (E.M.)