De ce se crapă buzele

 

Senzaţia de buze crăpate este printre cele mai neplăcute, de la senzaţia incorfontabilă de uscăciune, piele descuamată şi în cele mai rele cazuri sângerări, afecţiunea este mult mai prezentă la persoanele din anumite climate sau în anumite sezoane.Potrivit Descoperă, pielea de pe buze este mult mai subţire decât cea de pe restul corpului. Structura buzelor este diferită, este alcătuită din derm şi epiderm, stratul cornos însă este mult mai subţire, atât de subţire încât oferă vizibilitate asupra vaselor sangiune, fapt ce le oferă culoarea roşiatică.

Buzele nu au glande sudoripare care să furnizele umiditate sau peri care să prevină agresiunea soarelui. Acest fapt poate explica de ce buzele sunt mult mai crăpate iarna sau după o zi la piscină. Vântul în exces, lipsa umezelii din aer şi razele UV pot cauza pierderea umidităţii din buze.

Uneori, crăparea buzelor poate fi efectul acţiunilor oamenilor, de exemplu atunci când avem nasul înfundat şi dormim cu gura deschisă, acestea se crapă din cauza evaporării umidităţii din buze. Umezirea buzelor cu salivă poate înrăutăţi situaţia, poate suna ciudat, dar în timp ce saliva se evaporă atrage după sine umezeala şi căldura din buze, acestea rămânând mult mai crăpate decât înainte.

Produsele pe care le utilizăm sau mâncarea pot crea efectul de buze crăpate. Cosmeticele, pasta de dinţi, medicamentele, smochinele sau coloranţii alimentari, chiar şi anumite balsamuri de buze pot înrăutăţi situaţia.

Cum îţi poţi păstra buzele moi?

Băutul unei cantităţi necesare de apă, respiratul pe nas şi utilizarea unui umidificator în zilele secetoase pot îmbunătăţi situaţia. De asemenea, experţii ne sfătuiesc să utilizăm balsamuri de buze naturale, precum vaselina medicinală.