Breaking News

Finlanda va susține în continuare R. Moldova în realizarea programului de reforme

Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut ieri o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Finlanda, Tino Soini. Întîlnirea s-a desfășurat în marja reuniunii informale a miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre UE şi a ţărilor Parteneriatului Estic, care se desfăşoară în aceste zile la Bratislava, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul întrevederii a fost pusă în discuție agenda bilaterală de cooperare, fiind apreciată dinamica pozitivă a relațiilor moldo-finlandeze, inclusiv din perspectiva recentelor consultări politice interministeriale care s-au desfăşurat la Chişinău.

Totodată, Viceprim-ministrul Andrei Galbur a adus mulţumiri pentru asistenţa valoroasă acordată Republicii Moldova prin intermediul Fondului finlandez pentru Cooperare Locală, care promovează proiecte în domenii prioritare, sprijinind astfel eforturile ţării noastre de modernizare şi de aliniere la standardele europene.

La rîndul său, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Finlanda, Tino Soini, a reiterat disponibilitatea țării sale de a susține în continuare Republica Moldova în realizarea programului de reforme.