Dovada plății amenzii aplicate de Poliția de Frontieră se poate transmite și online

Începând cu data de 1 septembrie 2016, Poliția de Frontieră a pus la dispoziția cetățenilor un  formular on-line pentru transmiterea dovezii de achitare a amenzii pentru sancțiunile contravenționale aplicate de către polițiștii de frontieră. Documentul se regăsește pe pagina oficială a instituției  www.politiadefrontiera.ro, la secțiunea Contact, unde fiecare persoană va trebui să completeze: numele, prenumele, adresa de e-mail personală, județul pe raza căruia își are sediul structura Poliției de Frontieră din care face parte polițistul de frontieră care a aplicat sancțiunea și să atașeze copiile scanate după procesul-verbal de constatare a contravenției și dovada plății amenzii. ”După completarea câmpurilor obligatorii, expeditorul va primi o confirmare a datelor transmise, iar mesajul va fi expediat către structura teritorială a Poliției de Frontieră Române din care face parte agentul constatator care a aplicat sancțiunea”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași. De asemenea, în cazul sancțiunilor aplicate de către polițistii de frontieră din cadrul punctelor de trecere aeroportuare, dovada plății amenzii se va putea transmite prin intermediul aceluiași formular, selectând județul în care aeroportul își are sediul. ”Prin operaționalizarea acestui formular s-a avut în vedere aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, se precizează în comunicatul de presă al ITPF Iași. (E.M.)