Legea privind amnistia va fi publicată vineri, 9 septembrie, în Monitorul Oficial al R. Moldova

 Legea privind amnistia va fi publicată vineri, 9 septembrie, în Monitorul Oficial al R. Moldova, comunică MOLDPRES.

Solicitat de Agenție să comenteze speculațiile vehiculate de unele structuri de presă vizavi de întîrzierea publicării legii nominalizate, Simion Ropot, redactorul șef al publicației, a precizat că Decretul de promulgare a legii în cauză și legea propriu-zisă a parvenit la ”Moldpres” în ziua de 2 septembrie curent și imediat s-a dispus publicarea în ediția ordinară a revistei. Respectiv s-a asigurat publicarea cea mai rapidă posibilă, în termen de 7 zile, față de 10 cît prevede legea.

Redacția regretă că unele structuri de presă și Asociații obștești au ignorat deontologia profesională și n-au catadicsit să se documenteze direct la sursă pentru a evita poluarea spațiului mediatic cu neadevăr.