Stroe (PNL): Nu pot să susțin ideea că problema corupției e doar a unor indivizi; partidele să găsească soluții

Problema corupției nu este doar a indivizilor, ci a partidelor, iar formațiunile politice trebuie să găsească soluții în acest caz, a declarat miercuri viceliderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaților Ionuț Stroe.

„Eu nu aș putea susține ideea conform căreia problema corupției a devenit sau ar deveni doar problema unor indivizi, pentru că partidele, ca forme de asociere a acestor indivizi, trebuie să-și asume această problemă și, bineînțeles, să găsească și soluții. Selecția oamenilor într-un partid politic, regulile clar și bine definite după care trebuie promovați acești oameni, suportul pe care această formă de asociere îl asigură acestor oameni ar trebui să fie criterii după care reprezentanții acestui partid politic să se transforme în ofertă publică. Este deci o problemă și a partidelor, nu numai a indivizilor și cred că, după 26 de ani de democrație, în țara noastră partidele în ansamblul lor, ca formă de asociere, nu trebuie să mai tolereze sau să închidă ochii, practic, chiar dacă își sacrifică interesul electoral, iar PNL a plătit în acest sens în ultimul an, și să impună aceste reguli înainte de a ajunge în zona justiției”, a spus Stroe, la Conferința „Transparență și integritate în viața publică românească”, organizată de Institutul Republican Internațional și Expert Forum.

El a arătat că liberalii au susținut și susțin adoptarea unui Cod de integritate pentru toate funcțiile publice, nu doar pentru cele din zona Executivului și Parlamentului, așa cum au existat la un moment dat în dezbaterea publică.

„Am să fac referire acum la noua lege electorală. PNL a aplicat criterii și principii de transparență și integritate înainte de a fi adoptate aceste reglementări din lege. Concret, oferta noastră de candidați la ultimele alegeri a fost mult mai atent selecționată pe baza unor criterii și reguli de la care nu s-a făcut rabat, în ciuda unor poziții care au definit mult mai larg interesul nostru electoral. Am fost singurii care am renunțat, sunt patru primării de municipii reședință de județ pe care le-am pierdut renunțând la vechi primari liberali cu recunoaștere publică, ce nu îndeplineau aceste criterii. Ei au beneficiat, în schimb, de încrederea publică în continuare, în schimb PNL a sacrificat interesul electoral conjunctural încercând o investiție în viitor, pe termen lung, acea reformă internă enunțată tot timpul de partide de selectare a resursei umane. Nu aș spune că am preferat să pierdem, ci că am făcut o investiție pe termen lung în detrimentul uneia conjuncturale”, a menționat Stroe.