MENCS: Şcolile doctorale, rămase fără acreditare. Vom emite un ordin pentru autorizare provizorie

 

Şcolile doctorale au rămas fără acreditare în urma expirării termenului prevăzut într-o Hotărâre de Guvern prin care acestea ar fi trebui evaluate extern o dată la cinci ani pentru a fi acreditate, evaluare care nu a fost făcută niciodată până în prezent, ministerul precizând că va remedia problema.

Ministerul Educaţiei vrea să emită un ordin de ministru pentru autorizarea provizorie a şcolilor doctorale după ce acestea au rămas fără acreditare în urma expirării termenului de cinci ani pentru evaluarea externă obligatorie, în luna august, a explicat pentru MEDIAFAX Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al ministerului Educaţiei.

Practic, povestea a început cu HG 681/2011, unde fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a reglementat evaluarea şcolilor doctorale. Articolul 44 prevedea că „şcoala doctorală care după o perioadă de 5 ani de la ultima acreditare nu a trecut prin procesul de evaluare externă şi nu a fost reacreditată îşi pierde acreditarea”.

Hotărârea de Guvern a fost completată ulterior şi de o metodologie publicată în timpul mandatului ministrului Cătălin Baba. Însă, legea nu a fost pusă în aplicare niciodată, evaluarea şcolilor doctorale nu a avut loc, iar în august au expirat cei cinci ani de când a fost publicat HG-ul.

„Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern 681/ 2011, privind aprobarea Codului studiilor doctorale, începând cu anul universitar 2011- 2012 ar fi trebuit demarat procesul de evaluare periodică a şcolilor doctorale. Mai mult, potrivit aceluiaşi document, o şcoală doctorală care nu a fost evaluată şi reacreditata după 5 ani, îşi pierde acreditarea. De la Hotărârea de Guvern din 2011 nu a fost demarat, din păcate, acest proces. Pentru a veni în întâmpinarea acestei situaţii, vom emite un ordin de ministru care va autoriza provizoriu, prin excepţie, toate şcolile doctorale care organizează admitere pentru anul universitar 2016-2017 şi va pregăti reglementările necesare pentru demararea procesului de acreditare. În ceea ce priveşte autorizarea provizorie, ordinul va avea în vedere că, pe termen mediu şi lung, autorizarea provizorie a şcolilor doctorale să fie realizată de către MENCS pe baza unui set de standarde minimale necesare, care vor viza respectarea cadrului legal în vigoare şi a principiilor eticii academice, profesionale şi deontologice şi îndeplinirea unor criterii minimale privind baza materială a şcolii doctorale”, a declarat Amarandei pentru MEDIAFAX.

Ea a mai adăugat că responsabilitatea pentru situaţie îi aparţine, de fapt, Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

„Potrivit reglementărilor în vigoare, responsabilitatea primară în tot acest proces de evaluare în învăţământul superior, deci inclusiv a şcolilor doctorale, revine ARACIS. Vom analiză modul în care vom putea responsabiliza cu adevărat Agenţia, pentru că situaţii de acest gen, care afectează, iată, învăţământul universitar, să nu mai aibă loc”, a explicat Amarandei.

Mai multe voci din mediul organizaţiilor nonguvernamentale şi din sistem atrag atenţia că un ordin de ministru nu poate contracara o hotărâre de guvern, drept pentru care, dacă va fi atacată decizia în instanţă, ministerul ar pierde.

„Un astfel de ordin de ministru ar fi abuziv având în vedere prevederile clare ale legii şi ale HG 681, un ordin de ministru nu poate fi emis contrar unor prevederi ale unei legi sau ale unei hotărâri de guvern. Şansele de câştig sunt maxime”, au precizat pentru MEDIAFAX surse din rândul organizaţiilor nonguvernamentale.

Din cauza încrengăturii legislative, şcolile doctorale nu vor putea primi doctorenzi în octombrie, susţine rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

„În momentul de faţă, nicio universitate din România nu poate organiza studii doctorale. Cred că e un moment zero foarte bun pentru a face ordine în şcolile doctorale, pentru a separa grâul de nenghină. În momentul de faţă avem 60.000 de diplome de doctor acordate. Cu siguranţă, universităţile care îşi doresc astfel de criterii de performanţă şi doresc să facă o evaluare la sânge. Doar acele şcoli care respectă criteriile internaţionale să fie acreditate şi să funcţioneze în continuare. E momentul zero de a apăra calitatea în învăţământul superior. Categoric, nu toate universităţile sunt în stare să organizeze doctorate, e momentul să înceapă o curăţare a sistemului. Un minim de criterii trebuie respectate pentru a fi autorizate. Ar fi un prim pas major în ceea ce înseamnă combaterea plagiatului şi recredibilizarea sistemului universitar. Nu sunt de acord că toate universităţile sunt corupte şi generează plagiate, această generalizare nu face bine sistemului din România”, a spus Pirtea.