Guvernul vrea să atragă copii spre sport cu jocuri de genul ”lupul şi oile” sau ”podul de piatră”

 

Guvernul a adoptat, miercuri, măsuri pentru încurajarea implicării copiilor în activităţi sportive, MTS urmând să dezvolte, printre altele, un set de activităti cu rol educativ şi de recreere, cum ar fi jocuri precum ”lupul şi oile” şi ”podul de piatră”.”Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor şi tinerilor juniori în activităţi şi competiţii sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităţilor de educaţie fizică şi sport, în vederea formării de performeri. Concret, Executivul a aprobat finanţarea activităţilor sportive plecând de la selecţie, instruire, pregătire şi realizarea de competiţii sportive ale copiilor şi juniorilor mici, precum şi ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte şi programe ale federaţiilor sportive naţionale”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

În acest sens, Executivul a modificat Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.

”Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naţionale vor fi promovate, dezvoltate şi implementate prin competiţii sportive organizate cu sprijinul direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret. De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului naţional ”Centre naţionale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici”. Programul va permite finanţarea de acţiuni de selecţie, pregătire sportivă şi participare la competiţii a copiilor şi juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanţa sportivă, pe baza proiectelor şi programelor propuse de federaţiile sportive naţionale”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Astfel, Ministerul Tineretului şi Sportului va dezvolta, împreună cu structurile implicate, un set de activităţi cu rol educativ, social, de sănătate şi recreere, precum jocuri de mişcare cu rol în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor: podul de piatră, ştafeta cu mingea, treci peste rău, lupul şi oile, jocuri sportive bilaterale care implică dezvoltarea spiritului de echipă, competitiv, sentimentului de sacrificiu, dorinţei de a câştiga şi de autodepăşire, prezenţa de spirit: fotbal, baschet, handbal, volei, trasee utilitar-aplicative (târâri, căţărări, escaladări, transport de greutăţi etc.) ce conduc la dezvoltarea deprinderilor motrice, îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, creşterea vitezei de reacţie, crearea unor grupuri de tip team-building pentru creşterea gradului de participare individuală şi formarea capacităţii de lucru în echipă, jocuri sportive pentru persoanele cu nevoi speciale: baschet în fotoliu rulant, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), global, para-triatlon, sport în cartiere: minifotbal, baschet 3×3, minihandbal.

”Aceste activităţi se vor derula pe perioada şcolară şi universitară, precum şi în timpul liber şi au drept obiectiv scop cuprinderea populaţiei şcolare/universitare în practicarea sistematică a sportului, pentru copiii şi tinerii cuprinşi în sistemul de învăţământ, respectiv preşcolari, învăţământ primar, gimnazial, liceal şi universitar. De asemenea, hotărârea adoptată de Guvern stabileşte că sportivii români participanţi la Cupa Davis, la Cupa Federaţiei-FEDCUP la tenis şi la Cupa mondială la rugby, precum şi antrenorii acestora şi alţi tehnicieni, vor putea fi premiaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru performanţele deosebite obţinute. Până în prezent, potrivit prevederilor HG nr. 311/2003, puteau fi premiate doar rezultatele deosebite obţinute la campionatele mondiale, campionatele europene, Jocurile paralimpice, Jocurile Francofoniei, precum şi alte persoane”, mai informează Guvernul.