MAE informează că a fost activată Celula de Criză în cazul românului care a fost răpit luni în Nigeria.
Potrivit MAE, Ambasada României la Abuja urmărește cu atenție cazul cetățeanului român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie, iar familia acestuia a fost notificată cu privire la incident.
„Reprezentanții misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autoritățile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum și cu familia cetățeanului român. De asemenea, precizăm faptul că, din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, a fost activată Celula de Criză, fiind inițiate procedurile specifice în astfel de cazuri. Având în vedere sensibilitatea situației, Ministerul Afacerilor Externe recomandă tratarea subiectului cu precauție și responsabilitate”, adaugă MAE.