Proiectul privind mamele „eroine”, adoptat tacit de Senat

 

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege iniţiat de deputatul Ninel Peia, care prevede acordarea unei indemnizaţii viagere pentru femeile care au trei sau mai mulţi copii, acestea fiind cuprinse între 30 şi 50% din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 630 şi 1000 lei.Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulţi copii vor primi o indemnizaţie viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul şi medalia de ”Mamă Eroină”.

Această indemnizaţia viageră se va actualiza anual în funcţie de salariul mediu net pe economie şi nu va ţine cont de alte venituri pe care familia le obţine. De asemenea, această indemnizaţie va fi neimpozitabilă. Femeile care vor dori această indemnazaţie viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.

„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii, poate fi numită Mamă Eroină (…)Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetăţeni în anul 2050. Să ne gândim la creşterea natalităţii şi cred că este de importanţă naţională pentru a nu dispărea ca popor”, declara în luna martie deputatul Ninel Peia.