Viteza de decontare a plăților în sistemul bancar a crescut de la nouă zile, în urmă cu 10 ani, la doar o zi în prezent și se vorbește tot mai mult despre plățile instant, care prezintă avantaje pentru clienți, dar și costuri pentru bănci, susține președintele CEC Bank, Radu Ghețea.
Potrivit lui Ghețea, pentru a fi posibile plățile instant în sistemul bancar românesc, trebuie implementat un sistem de gestionare în timp real a lichidității. Reprezentantul CEC a explicat că, în acest moment, băncile au la dispoziție o noapte pentru a gestiona lichiditatea, astfel încât să facă o predicție cu privire la plățile pe care va trebui să le efectueze în ziua următoare, dar în cazul plăților instant nu vor mai avea acest răgaz, astfel încât vor fi obligate să își facă rezerve mai mari de lichiditate pentru a face față unor plăți imediate.
Însă asta înseamnă că banii respectivi nu vor mai putea fi valorificați, iar băncile „vor încerca să acopere aceste cheltuieli cu alte venituri pe seama clienților”, a explicat el.
În ceea ce privește evoluția plăților în numerar, comparativ cu cele fără numerar, șeful CEC Bank susține că acestea vor coexista cel mult un deceniu, un deceniu și jumătate.
„Am fost surprins acum vreo doi ani când, participând la o conferință, am aflat că în Europa 80% din plăți, ca număr, se fac în numerar. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci, dar nu prea mult, și cred că și mentalitățile sunt în continuare destul de apropiate de idee că, pe lângă card, trebuie să ai și
în buzunar. Deci, plățile în numerar vor mai coexista cu cele fără numerar poate un deceniu, un deceniu și jumătate, dar nu mai mult”, a subliniat bancherul.Acesta s-a referit și la rapiditatea cu care a evoluat tehnologia în ceea ce privește canalele alternative de comunicare dintre bănci și clienți, de la home-banking (o linie telefonică închiriată între bancă și client) către internet banking și mobile banking în doar câțiva ani.
În acest context, Radu Ghețea a mai spus că, în viitor, cu siguranță PIN-ul va dispărea și „vom scoate bani de la bancomat pe baza unor date biologice, gen iris sau simpla atingere a unor dispozitive”.
Referitor la banca viitorului, președintele CEC este de părere că, în cazul persoanelor fizice, aceasta va presupune un contact direct în scădere, aproape până la dispariție, iar pentru persoane juridice se va merge tot mai mult pe produse personalizate.