Ministerul Sănătății a interzis folosirea copiilor ca imagine pentru promovarea produselor alimentare

Copiii nu vor mai putea fi implicați în activități de promovare și publicitate a produselor alimentare nerecomandate acestora, conform unui ordin emis astăzi de Ministerul Sănătății, informează MOLDPRES.

Un comunicat de presă al ministerului precizează că documentul a fost semnat cu scopul de a implementa amendamentele la legislația în vigoare privind produsele alimentare și publicitatea, care au intrat în vigoare la 26 august 2016. Prin aceste acte normative se interzice prepararea, comercializarea sau distribuirea produselor alimentare nerecomandate preşcolarilor şi elevilor în instituţiile de învățămînt general şi profesional tehnic, precum şi în taberele de odihnă şi de întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor. De asemenea, în aceste instituții va fi interzisă publicitatea şi promovarea alimentelor dăunătoare, precum: caramelele, ciocolata, bezelele, chipsurile, hamburgerii, gogoşii, sandwich-urile, pizza, mezelurile, snacksurile, alunele sărate, băuturi răcoritoare și energizante ș.a.

„Responsabili de implementarea acestor prevederi în instituţiile de învățămînt general vor fi medicii şefi ai Centrelor de Sănătate Publică. De asemenea, specialiștii în sănătate publică vor monitoriza amplasarea publicității stradale, în instituțiile publice și mass-media privind produsele alimentare nerecomandate copiilor și vor înainta propuneri privind respectarea  legislației în vigoare”, se menționează în comunicat.

Potrivit Codului Contravenţional, cei care nu vor respecta prevederile în vigoare vor fi sancționați cu amendă de la 10 la 150 de unități convenționale (de la 200 la 3000 de lei) pentru persoane fizice și cu amendă de la 100 la 500 de unități convenționale (de la 2000 de lei la 10 mii de lei) pentru persoane juridice, cu sau fără privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

De notat că în septembrie curent au intrat în vigoare recomandările Ministerului Sănătăţii pentru un regim alimentar sănătos şi activitate fizică adecvată în instituţiile de învăţămînt din țară, prin care se interzice consumul de carne cu adaos de aditivi alimentari (mezeluri şi salamuri), produse culinare prăjite în grăsimi şi s-a redus cantitatea de pîine și paste făinoase în meniurile copiilor. În schimb, documentul prevede creșterea consumului de fructe şi legume, promovează consumul de apă potabilă filtrată sau îmbuteliată şi prevede crearea posibilităţilor de practicare a activităţilor fizice.