Breaking News

Sâmbătă va fi inaugurat la Iaşi Centrul Municipal de Memorie Vizuală

Sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 13.00, în spațiul din Pasajul „Sfânta Vineri” (Hala Centrală) va avea loc inaugurarea Centrului Municipal de Memorie Vizuală Iași, locul unde fotografia se întâlnește cu fotografii pasionați. „Ne propunem să oferim iubitorilor de fotografie un loc de întâlnire unde să poată discuta și să se instruiască în arta scrierii cu lumina, o galerie unde fotografii pasionați să-și poată expune imaginile, să contribuim la creșterea tinerei generații de Fotografi de Iași, în așa fel încât aceștia să devină, în timp, martorii păstrători ai memoriei vizuale a orașului celor șapte coline”, precizează reprezentanţii Primăriei într+un comunicat de presă. Cu acest prilej va fi înfiinată şi o „bibliotecă de fotografie”, care va fi dezvoltată în timp şi, de asemenea, va fi lansat catalogul primei ediții a Concursului de Fotografie pentru Elevi „Fii Fotograf de Iași”, la final urmând să fie vernisată expoziția de fotografie „Iașul din Inimă”, aparținând artistului fotograf Ozolin Dușa. (E.M.)