ANOSR nu vrea parlamentari-rectori; studenții cer Guvernului măsuri care să împiedice politizarea învățământului superior

 

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a solicitat luni Guvernului să adopte de urgență măsuri care să împiedice politizarea sistemului de învățământ superior.

„În condițiile în care mai mulți rectori ai unor universități din România și-au anunțat public intenția de a candida la alegerile parlamentare din această toamnă pe listele unor partide politice, considerăm absolut necesar ca incompatibilitățile între funcțiile de conducere din universități și calitatea de parlamentar sau lider de partid politic să fie reintroduse, pentru a evita transformarea instituțiilor de învățământ superior în arene care să servească luptelor sau intereselor politice”, susține ANOSR.

Astfel, reprezentanții ANOSR solicită Guvernului și premierului Dacian Cioloș să adopte de urgență măsuri care ”să reglementeze din nou incompatibilitatea dintre o funcție de demnitate publică sau conducere în statul român sau administrația locală sau într-un partid politic și o funcție de conducere din universitate (rector, prorector, decan, prodecan, director de departament, director general administrativ, director al școlii doctorale, director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat sau președinte al Senatului universitar)”.

Totodată, ANOSR cere ca, în baza modelului adoptat în cazul CNATDCU, și membrii celorlalte structuri ce activează în domeniul învățământului superior să fie aleși transparent pe baza unor criterii bazate pe performanță și competență și să nu fie numiți politic.

”E timpul ca influența factorului politic în educație să dispară și sistemul să fie guvernat exclusiv în interesul beneficiarilor direcți, elevi sau studenți”, arată sursa citată.

Reprezentanții ANOSR afirmă că Legea Educației Naționale prevedea, până în decembrie 2012, la articolul 215, alineatul (3), faptul că ”persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului”, reglementare ce a fost însă abrogată.

„Politica nu are ce căuta în universități. Într-adevăr, avem nevoie de oameni cât mai bine pregătiți în Parlamentul României și sunt convins că o parte dintre actualii rectori ai instituțiilor de învățământ superior din România ar putea crește semnificativ nivelul dezbaterilor din acest for, dacă ar fi aleși senatori sau deputați. Dar, dacă aleg să meargă pe calea politicii, aceste persoane ar trebui să renunțe imediat la funcția de rector sau la orice altă funcție de conducere pe care o ocupă într-o universitate. Nu considerăm că o persoană se poate dedubla și poate fi politician doar în Parlament, nu și în universitate. Trebuie evitate situațiile în care deciziile luate de conducerea unei universități să servească exclusiv interese politice”, spune președintele ANOSR, Vlad Cherecheș.

AGERPRES