Autoarea canadiană Madeleine Thien, favorita caselor de pariuri pentru câștigarea premiului Man Booker

Autoarea canadiană Madeleine Thien este favorita caselor de pariuri pentru câștigarea prestigiosului premiu literar Man Booker, acordat în fiecare an pentru cea mai bună operă scrisă în limba engleză, care urmează să fie anunțat pe parcursul zilei de marți, relatează DPA.

Romanul lui Tien „Do Not Say We Have Nothing”, a cărui acțiune se petrece inițial în Canada, urmărește povestea unei tinere și a mamei sale care adoptă o refugiată din China, după protestele din Piața Tiananmen.

Refugiata dezvăluie apoi povestea Chinei revoluționare de-a lungul secolului XX, într-o evocare în care muzica joacă un rol important.

În acest an, pe lista scurtă a romanelor în competiție pentru Man Booker mai figurează „Hot Milk”, semnat de scriitoarea britanică Deborah Levy și creditat cu a doua șansă la pariuri, „The Sellout”, de Paul Beatty (SUA), „Eileen”, de Ottessa Moshfegh (SUA), „All That Man Is”, de David Szalay (Canada) și „His Bloody Project”, de britanicul Graeme Macrae Burnet.

Este al treilea an în care premiul a fost deschis scriitorilor de orice naționalitate, amintește DPA, subliniind totodată că Deborah Levy a mai figurat pe lista scurtă în 2012, cu romanul său „Swimming Home”.

Premiul Man Booker, câștigat anul trecut de jamaicanul Marlon James pentru romanul său ”A Brief History of Seven Killings”, este unul dintre cele mai renumite premii pe plan internațional. Premiul a fost acordat din 1969, iar câștigătorul este recompensat cu 50.000 de lire sterline (61.000 de dolari).