Iurie Leancă:Dodon este pregătit să dea foc Moldovei ca să ajungă președinte

 

Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Maia Sandu, candidatul comun al PPDA-PAS-PLDM, „nu este deocamdată pregătită să fie președinte”, dar Igor Dodon, candidatul socialiștilor, „este pregătit să dea foc Moldovei ca să ajungă președinte”, a declarat vineri, la Chișinău, în ultima zi de campanie, liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, de asemenea candidat în primul tur al scrutinului prezidențial de duminică.

„Igor Dodon este periculos. Dodon pretinde că este antisistem, dar a fost ministru. Plânge de mila săracilor, dar ca un socialist adevărat de caviar, mănâncă mult mai mult decât câștigă. Primește bani din offshore-uri obscure. În 2007 era în favoarea Acordului de Asociere (la Uniunea Europeană — n.r.), astăzi este împotrivă. Dar nu mă voi mira dacă mâine, în cazul în care se schimbă interesul, se întoarce din nou”, a afirmat fostul prim-ministru într-un briefing de presă.

„Îmi este teamă că Maia Sandu nu este deocamdată pregătită să fie președinte, dar de Dodon sunt sigur — dânsul este pregătit să dea foc Moldovei ca să ajungă președinte”, a adăugat Leancă.

Precizând că „nu este nevoie să rămânem prizonieri ai acestor extreme politice”, el a făcut apel la electorat să nu se lase manipulat, să nu accepte „un discurs care îndeamnă la luptă și dezbinare” și să meargă duminică la vot pentru a alege „a treia cale”.

Joi, candidatul PPEM la alegerile prezidențiale a anunțat că nu renunță la cursa electorală, recunoscând însă că urma să se retragă în favoarea Maiei Sandu. „Dar când am văzut reacția Maiei Sandu la anunțul Partidului Democrat, am înțeles că ea nu a făcut altceva decât să-i pună în brațe lui Dodon pe toți votanții PDM” (Partidul Democrat din Moldova), a spus joi Leancă.

Candidatul PDM la alegeri, Marian Lupu, a anunțat miercuri că se retrage din cursa prezidențială și că o susține pe Maia Sandu, candidata unică a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidului Liberal Democrat (PLDM).

Ulterior, Maia Sandu a calificat retragerea lui Marian Lupu drept un ‘gest disperat’, spunând că sprijinul liderului PDM este unul ‘fals’, ‘un măr otrăvit’.

Un alt candidat, liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a declarat vineri că se retrage din cursă, însă doar dacă Maia Sandu este dispusă să preia proiectul său de unire a Republicii Moldova cu România.

Cetățenii Republicii Moldova vor vota duminică în primul tur al alegerilor prezidențiale, favoriții în sondaje fiind Igor Dodon, liderul prorus al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, și Maia Sandu, candidatul unic al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidului Liberal Democrat (PLDM).