Bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei de Transport Public, aprobat de CLM

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat luni, 31 octombrie, rectificarea bugetelor pe acest an ale societăţilor aflate în subordinea municipalităţii, respectiv SC Salubris SA, SC Citadin SA şi SC Servicii Publice SA. Potrivit documentaţiei tehnice care a însoţit cele trei proeicte de hotărâre, în acest an, cea mai mare creştere a veniturilor a înregistrat-o SC Citadin SA. Astfel, veniturile totale, reprezentate aproape în totalitate de venituri din exploatare, au fost în sumă de 40.695.000 lei, ele fiind majorate cu 19,46% faţă de prevederile iniţiale, în urma hotărârii aprobate de consilieri. După cum a precizat priamrul Mihai Chirica, majorarea veniturilor totale ale SC Citadin SA se datorează creşterii veniturilor din exploatare cu suma de 6.645.000 lei, ca urmare a comenzilor suplimentare apărute ulterior întocmirii bugetului iniţial. „Profitul brut rectificat pentru anul 2016 este în sumă de 1.550.000 lei, cu 40,91% mai mare faţă de nivelul prevederilor iniţiale aprobate. Profitul brut va acoperi pierderile contabile din anii precedenţi”, se arată în raportul întocmit de conducerea societăţii. O altă societate din subordinea Primăriei, care în acest an a înregistrat o creştere a veniturilor, în sumă de 5,74 milioane de lei, este SC Servicii Publice SA. După cum au precizat reprezentanţii municipalităţii, majorarea veniturilor societăţii s-a datorat comenzilor suplimentare apărute după aprobarea bugetului iniţial. „Creşterea cheltuielilor totale se încadrează în creşterea veniturilor totale, fiind inferioară acestora, ceea ce a dus şi la creşterea profitului brut cu 283,14%. Pentru anul 2016, în bugetul rectificat s-a estimat realizarea unui profit brut de 991.000 lei”, se arată în proiectul de hotărâre. La SC Salubris SA, veniturile au crescut în acest an cu 2,34 milioane de lei, operatorul de salubrizare având prevăzut cel mai mare fond pentru investiţii, în valaore de de 16,1 milioane de lei, dintre societăţile aflate în subordinea Primăriei, profitul brut preconizat la sfârşitul anului ridicându-se la suma de cinci milioane de lei. În total, veniturile celor trei societăţi ale municipalității au crescut în acest an cu peste trei milioane de euro faţă de estimările iniţiale. Un alt punct important de pe ordinea de zi a şedinţei, aprobat cu unanimitate de voturi, l-a constituit aprobarea bugetului rectificativ de venituri şi cheltuieli al Companiei de Transport Public (CTP) pentru perioada octombrie – decembrie 2016, în valoare totală de 24,9 milioane lei, cu un profit brut de 8.000 lei, şi a estimărilor pentru anii 2017 şi 2018. După cum se arată în proiectul de hotărâre, cheltuielile cu personalul se ridică la puţin peste 14 milioane lei, în condiţiile în care CTP a preluat de RATP un număr de 1.399 de angajaţi. Potrivit aceluiaşi document, CTP îşi propune, până la finalul anului, plata tuturor obligaţiilor către furnizori la termenele scadente, plata obligaţiilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, motivarea personalului printr-o politică salarială adecvată şi atragerea forţei de muncă deficitară şi realizarea unui serviciu de caltiate pentru cetăţeni. „Compania de Transport Public îşi propune să acceseze un credit de investiţii în valoare de 1.000.000 euro pentru achiziţia de mijloace de transport (10 – 26 autobuze rulate), mijloace fixe şi obiecte de inventar necesare desfăşurării activităţii de transport public sau investiţii la halele şi garajele societăţii pentru a asigura condiţii mai bune de muncă salariaţilor companiei”, se arată în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre. Tot în cadrul şedinţei de luni, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici privind modernizarea a două tronsoane de cale de rulare a tramvaielor. Este vorba despre porţiunea cuprinsă între Podu Roş şi Iaşitex (Bulevardul Ţuţora) şi de tronsonul cuprins între TEPRO şi Ceramica (Calea Chişinăului). Potrivit primarului Mihai Chirica, lucrările, care fac parte din planul de investiţii privind modernizarea transportului în comun din municipiul Iaşi, vor fi executate doar în contextul obţinerii de către municipalitate a unei finanţări europene nerambursabile. Tronsonul cuprins între Podu Roş şi intersecţia cu bulevardul Primăverii are o lungime de cale dublă de 457 metri, în timp ce tronsonul cuprins între bulevardul Virgil Săhleanu, pe porţiunea menţionată, are o lungime de 1.733 metri. De-a lungul celor două tronsoane vor fi reabilitate opt peroane şi vor fi schimbate inclusiv reţelele de fir contact. Costul reabilitării celor două tronsoane a fost estimat la peste 48 milioane lei. „De la darea în exploatare a liniilor şi până în prezent nu au fost executate decât lucrări de reparaţii şi întreţinere curentă. Din aceste motive, la data efectuării expertizei tehnice, starea tehnică a liniilor este total necorespuzătoare, reprezentând pericol pentru siguranţa circulaţiei, din cauza denivelărilor orizontale şi verticale. Calea de rulare, în starea actuală, ar duce la cheltuieli de exploatare nejustificat de mari, inclusiv şi pentru materialul rulant. Uzura avansată a căii de rulare şi vechimea liniei fac ca exploatarea să se realizeze în condiţii deosebit de dificile, pe unele porţiuni chiar existând riscul producerii unor evenimente soldate cu pagube”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilieri, care a trecut cu votul reprezentanţilor PSD, ALDE şi PMP şi pentru care consilierii PNL s-au abţinut de la vot (E.M.)