author's website www.blur.ro

Primăria scoate la concurs postul de arhitect-șef al municipiului Iași

Primăria a demarat procedurile în vederea scoaterii la concurs a postului de arhitect-șef al municipiului Iași, rămas vacant în urma deciziei Comisiei de disciplină, care a hotărât eliberarea din această funcție a lui Tudor Vericeanu. Potrivit primarului Mihai Chirica, persoanele care doresc să se înscrie în vederea participării la concurs vor trebui să îndeplinească o serie de criterii, stabilite de comisia de selecție a dosarelor. ”Printre altele, solicitanții vor trebui să prezinte un eseu, prin care să precizeze greșelile care au fost făcute în urbanistica Iașiului înainte și după anul 1989 și, de asemenea, care este viziunea lor asupra viitorului aspect urbanistic și arhitectural al orașului”, a declarat primarul. Pentru a putea trece la următoarea etapă, candidații vor trebui să obțină la această probă cel puțin 70 de puncte dintr-un total de 100. ”După această etapă, dosarele persoanelor care au îndeplinit baremul vor fi înaintate Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în vederea avizării lor”, a adăugat șeful municipalității ieșene. Fostul arhitect-șef al municipiului Iași, Tudor Vericeanu, a fost eliberat din funcție în luna martie a acestui an, în urma unei decizii a Comisia de disciplină din cadrul Primăriei, fiind retrogradat pe un post inferior în cadrul Direcției de Urbanism, ca urmare a neregulilor în îndeplinirea sarcinile de serviciu. Concret, conducerea Primăriei i-a reproșat lui Tudor Vericeanu tergiversarea finalizării Planului Urbanistiuc General (PUG) al municipiului Iași, document care trebuia să fie finalizat la sfârșitul anului trecut. În locul lui Tudor Vericeanu, în funcția de arhitect-șef al municipiului a fost numită, interimar, Ana-Maria Târziu, care până atunci ocupase un post în cadrul Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei. În luna iulie a acestui an, printr-o dispoziție a primarului Mihai Chirica, arhitectul Cristian Constantin Duțu, din cadrul Instituției Arhitectului-Șef, unitate aflată în subordinea municipalității, a preluat, în regim de interimar, atribuțiile funcției de arhitect-șef al municipiului Iași, până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post. (E.M.)