Lukoil este de acord cu propunerea OPEC privind reducerea producției de petrol

 

Lukoil va îngheța producția de petrol dacă Organizația Statelor Exportatoare de Petrol va adopta o astfel de decizie la reuniunea din 30 noiembrie, de la Viena, și Rusia se alătură propunerii, a declarat, marți, Leonid Fedun, vicepreședintele companiei ruse, transmite TASS.

„Da, suntem pregătiți pentru reduceri, dacă va exista o Hotărâre de Guvern. Din ce am înțeles până acum, nu vorbim de o reducere, ci de o înghețare a producției. Răspunsul este foarte simplu. Noile depozite sunt extrem de eficiente. Aceste depozite au costuri de producție de două ori mai scăzute decât zăcămintele mature din vestul Siberiei. De aceea închidem zăcămintele care nu sunt eficiente și astfel se reduce producția. Orice închidere va spori imediat eficiența economică a companiei”, a explicat oficialul Lukoil.

În septembrie, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-și reducă producția de petrol cu 700.000 de barili pe zi (BPD), până la 32,5 — 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producția sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

Oficialii OPEC s-au întâlnit recent cu producători de țiței din afara cartelului (Rusia, Kazahstan, Mexic, Oman, Azerbaidjan, Brazilia și Bolivia), pentru a discuta reducerea producției de țiței. De la mijlocul lui 2014, cotația barilului de petrol s-a înjumătățit din cauza supraproducției.

Lukoil este al doilea mare producător de țiței din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale.

Compania rusă intenționează să producă în acest an aproximativ 85 de milioane de tone de țiței.

Lukoil România este unul dintre liderii pieței petroliere românești, având o cotă de aproximativ 20% din piața totală de produse petroliere din România. În prezent, compania Lukoil România deține rafinăria Petrotel și comercializează carburanți printr-o rețea de 300 de stații de distribuție.