Opt membri ai unei grupări criminale vor fi judecaţi pentru spălare de bani și evaziune fiscală în proporții deosebit de mari. Anunţul a fost făcut astăzi de către procurorul, Nadejda Busuioc, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.
În această cauză sînt vizate în total opt persoane fizice, membri activi ai grupării, şi şase persoane juridice, prin intermediul cărora au fost realizate acţiunile. Printre învinuiţi se numără şi un angajat al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cercetat pentru abuz de serviciu. La demersul procurorilor, funcționarul a fost suspendat din funcţie.
Ofiţerul de investigaţii Vitalie Procopii a menţionat că suspecţii, cu vîrste cuprinse între 25-45 de ani, dirijau mai multe scheme din domeniul contabil, financiar şi fiscal. „Aceştia comercializau produse fără înregistrarea veniturilor de la beneficiari şi efectuau ulterior tranzacţii frauduloase”, a spus Procopii.
Oamenii legii au specificat că în perioada februarie-octombrie curent au fost efectuate un şir de interceptări telefonice, 54 de percheziţii la sediile companiilor, precum şi la domiciliile bănuiților. „În urma acestora au fost ridicate documente care dovedesc efectuarea tranzacţiilor fictive în sumă de 65 de milioane de lei /circa trei milioane de euro/, nefiind achitată taxa pe valoarea adăugată în mărime de nouă milioane de lei. Ulterior, au fost aplicate sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei”, a menţionat procurorul Veaceslav Cernalev.
Din numărul total de persoane reținute, cinci se află în arest preventiv, celelalte sînt cercetate în libertate, deoarece au conlucrat cu ancheta şi şi-au recunoscut vina.
Suspecţilor le-a fost înaintată învinuirea în baza articolului de pseudo activitate de întreprinzător, care se pedepseşte cu 1000-2000 unităţi convenţionale (50-100 mii de lei) sau cu închisoare de pînă la trei ani, evaziune fiscală, pentru care riscă amendă de la 3000 – 5000 de unităţi convenţionale (150 – 250 mii de lei) sau închisoare de pînă la şase ani, şi spălarea banilor în proporţii deosebit de mari, pentru care riscă 5-10 ani de închisoare pentru persoane fizice şi amendă în mărime de 13000 – 16000 unităţi convenţionale (650-800 mii de lei) pentru persoane juridice.
Totodată, angajatul public riscă încă 3 ani de închisoare pentru abuz de serviciu şi interdicție de a ocupa funcţii publice pe un termen de pînă la 15 ani.