14 martori ai apărării urmează să fie audiaţi în dosarul ex-premierului Vlad Filat

Magistraţii Judecătoriei Buiucani din capitală au acceptat să fie audiaţi 14 martori ai apărăii din cei peste 30 propuşi iniţial, în dosarul ex-premierului Vlad Filat. Anunţul a fost făcut de Igor Popa, avocatul fostului premier, informează MOLDPRES.

În opinia avocatului, decizia nu va asigura egalitatea în proces, din motiv că din partea acuzării au fost audiaţi peste 30 de martori, în timp ce din partea apărării au fost acceptați doar 14 martori. Potrivit lui Popa, „în hotărîrea emisă de judecători nu există o motivaţie a neadmiterii tuturor martorilor propuși”. Acesta a precizat că printre cei care urmează să fie audiaţi se numără şi fostul guvernator al Băncii Naţionale Moldovei, Dorin Drăguţanu.

„O problemă majoră reprezintă și faptul că magistraţii ne-au impus să asigurăm prezența martorilor la proces, deși noi am solicitat ca aceștia să fie citați de instanţă. Vom încerca să-i invităm, dacă nu vom reuși, vom solicita ajutorul judecătorilor. Totodată, vom prezenta și o listă suplimentară de martori, probe şi înscrisuri”, a adăugat Popa.

Procurorul de cauză, Adriana Beţişor, a susţinut că persoanele incluse în lista martorilor apărării nu au tangenţe cu obiectul învinuirii, iar o parte dintre aceştia se regăsesc și în dosarul Băncii de Economii, rămas în procedura Procuraturii Anticorupție. „Este un risc și nu ştiu cum vom lucra cu acești martori, avînd în vedere că informaţiile prezentate de ei trebuie să fie menţinute în confidenţialitate”, a menţionat Beţişor.

Următoarea şedinţă de judecată în dosarul fostului premier Vlad Filat va avea loc la 19 aprilie curent.

Ex-premierul Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie anul trecut, în baza autodenunţului lui Ilan Şor, care a declarat că i-ar fi dat fostului prim-ministru mită în valoare de 250 mln de dolari SUA, acuzații respinse de liderul liberal-democrat.

Filat se află în detenție preventivă de șase luni, fiind acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii.