Ministerul Afacerilor Externe a lansat „Ghidul alegătorului român din străinătate”, un material informativ destinat cetățenilor români din diaspora pentru informarea cu privire la condițiile de exercitare a dreptului de vot la parlamentarele din 11 decembrie.”Ghidul alegătorului român din străinătate” este parte a campaniei de informare derulate de MAE cu scopul aducerii la cunoștința cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate a modalităților de exercitare a dreptului de vot pe care le au la dispoziție la alegerile parlamentare din acest an.
Potrivit MAE, ghidul conține informații referitoare la categoriile de cetățeni români care pot să își exercite dreptul de vot în străinătate, modalitățile de exercitare a votului în străinătate, programul de votare, documentele de identitate în baza cărora se poate exercita dreptul de vot la secțiile din străinătate, instrucțiuni privind exercitarea votului prin corespondență.
Cetățenii români din afara granițelor pot consulta ”Ghidul alegătorului român din străinătate” pe pagina de web a MAE, la secțiunea dedicată votului în străinătate la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 la link-ul: www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/2016.11.18_ghidul_alegatorului_roman_din_strainatate.pdf.
MAE reamintește, într-un comunicat transmis vineri, că pentru a identifica cea mai apropiată secție de votare alegătorii români din străinătate pot consulta lista integrală a celor 417 secții din străinătate înființate prin Hotărârea nr. 43/2016 a Autorității Electorale Permanente, pe pagina de web a ministerului, la link-ul:www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/2016.11.071_sectii_de_votare_mo_(3).pdf.
La alegerile din 11 decembrie, alegătorii români din străinătate vor avea la dispoziție 417 secții de votare, cu 111 mai multe decât la scrutinul parlamentar din 2012 și cu 123 mai multe decât la prezidențialele din 2014.
MAE amintește că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile din 11 decembrie prin corespondență — dacă s-au înscris în Registrul electoral cu această opțiune în termenul prevăzut de lege (în perioada 1 aprilie — 14 septembrie 2016) — și la oricare din secțiile de votare organizate în străinătate.
Informații utile privind votul la alegerile parlamentare în afara țării sunt disponibile pe pagina de web a MAE, la secțiunea dedicată alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016 (www.mae.ro/parlamentare-2016), precum și pe site-urile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României.