Țâbuleac (MP): Ținta este dobândirea calității de partid de guvernare

Secretarul executiv al Mișcării Populare, Mihai Țâbuleac, a afirmat, duminică, faptul că ținta formațiunii sale în acest moment este dobândirea calității de partid de guvernare după alegerile parlamentare din 2016. Țâbuleac afirmă, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES, că „Mișcarea Populară va deveni,  în scurt timp, un pol important” în politica românească și „va avea foarte multe de spus și de făcut”. „Ținta este obținerea unui rezultat bun la alegerile locale și dobândirea calității de partid de guvernare la alegerile legislative din 2016. Faptul că am modificat denumirea reflectă intenția noastră de a construi o alternativă, o cale nouă, un nou mod de a face politică, dar și dorința de a aduce lângă noi pe toți cei care împărtășesc această viziune”, menționează secretarul executiv al formațiunii. Mihai Țâbuleac, care a fost și președinte al Consiliului Județean Botoșani în mandatul 2008—2012, este și președinte al filialei județene a Mișcării Populare.
Cei peste 5000 de delegați prezenți sâmbătă la Sala Palatului au votat înființarea formațiunii politice Mișcarea Populară și au validat Statutul acesteia. De asemenea, delegații au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată „România Mea”.