EI SAU STATUL DEMOCRAT

Încep să apară fisurile în alianța bunelor înțelegeri dintre PSD și ALDE sau pur și simplu ne situăm doar într-o schimbare forțată de peisaj, cu un Călin Popescu Tăriceanu asumat în postura primului ministru dat ALDE, fără ca PSD să renunțe la dreptul de a numi el pe viitorul ocupant al Palatului Victoria, astfel încât, presiunile din ce în ce mai strivitoare și mai de nesuportat, să fie îndepărtate de prim planul scenei politice?

Jocul cu Dacian Cioloș – premierul propus de PNL și de USL, în egală măsură, a reușit să inducă, în spațiul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, un virus foarte agresiv, chiar și prin aruncarea chipului nevinovat al primului ministru Dacian Cioloș pe toate afișele electorale ale liberalilor. Mai jenant și mai dezagreabilă provocare nu a cunoscut scena politică post-decembristă, când un om nevinovat și cașerat doar cu bunele intenții ale celui care se sacrifică pentru țară, în fruntea unui guvern gândit a fi tehnocrat, este pur și simplu confiscat și pus să tragă la căruța liberală, poate, poate va reuși să inducă un semnal pozitiv în alegerile electoratului.

Ceea ce nu văd liberalii vede și simte o țară întreagă atunci când se încearcă să se răspundă la întrebarea: ”Cât de performant a fost guvernul Cioloş pentru românul de rând, pentru creșterea nivelului de trai sau, dacă nu a fost crește, atunci pentru menținerea acestuia astfel încât să nu se poată vorbi despre scăderea dramatică a condițiilor de viață în România ultimului an de guvernare?”

Ideea cu ”guvernul meu” a lui Klaus Iohannis, gândit sub formă de plată pentru susținerea PNL la prezidențialele din 2014, i-a costat pe români la fel de mult cât i-a costata îmburicarea lui Traian Băsescu în 2010, moment în care el cu gurița lui, cu fața lui și cu glăsciorul lui a anunțat tăierea în carne vie a veniturilor salariale ale românilor cu 25%.

Astăzi Guvernul Cioloș nu a făcut altceva decât să atenueze efectele benefice ale reparațiilor necesare, pe care guvernarea Ponta și le-a asumat, în beneficiul îmbunătățirii vieții de zi cu zi.

Au veni tehnocrații și au dat semnalul revenirii la austeritatea instaurată de Traian Băsescu, constatând că mult mai ușor este să tai din beneficii decât să le creezi surse de finanțare.  Este adevărat, într-un an nu se pot face minuni dacă îți propui nu să continui ce a făcut bun guvernul de dinaintea ta ci să umbli la filosofia bugetară, așa cum un balerin ar încerca să umble la panoul electric al scenei de dans.

Liberalii au pierdut de două ori cu o singură mișcare. Au aderat la cele 100 de măsuri cioloșiste, pentru a avea o cortină în fața căreia să-l poarte prin campania electorală pe Dacian Cioloș, dar, în același timp, au reactivat proiectul de guvernare al veșnicului lor candidat la funcția de prim ministru, Cristian Predoiu, omul din umbră sau primul ministru de pe linia moartă.

Ceea ce s-a obținut cu această bulibășeală pe scena politică românească poate fi numit aiureală liberalo-useristă, compromițând ideea de partid istoric și de partid anţi-sistem, chipurile pe considerentul că în spațiul mioritic clasa politică s-a descalificat printr-o totală compromitere.

Aceste jumătăți de adevăr sunt cârligele cu ajutorul cărora crede PNL și USR că vor reuși să se agațe de votul cetățenilor, bulversați și dezorientați de atâtea gesturi lipsite de consistență, spectaculoase prin emanația străzii, dar și prin presiunea prezidențială, ce încearcă să dea o aură inexpugnabilă liberalilor Alinei Gorghiu, cărora nu li se poate întâmpla nimic rău, indiferent de cât de mult rău sunt ei în stare să facă.

PSD a reușit deocamdată să evite expunerile gratuite, așa cum și ALDE a înțeles să mute paratrăsnetul în curtea sa, cu un Călin Popescu Tăriceanu, mult mai bărbat decât s-a dovedit a fi Liviu Dragnea, rănit pe bune în aripă. Deja lupta nu mai este una politică, este una pe viață și pe moarte, pe libertate și pe spațiu carceral, cu atât mai mult cu cât, în paralel cu astfel de dispute apar, în spațiul public decizii de la CEDO, de exemplu, care pun mari semne de întrebare la adresa independenței justiției, fiind descoperită că face jocurile unora în detrimentul altora,

Deja se luptă cu armele pe masă, deja nimeni nu se mai ascunde, intuind în următoarea lovitură, lovitura fatală. Ei sau statul democrat!

ADI CRISTI