24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Au trecut deja 31 de ani de la izbucnirea revoluție române de la 1989. Suntem plasați de istorici în a doua zi după. Este așteptată dezmeticirea, scuturarea de sub pietrele tombale a unui prezent dominat încă de obsesia trecutului, dar și de speranța acelui viitor care ne iese prin toți porii, aureolându-ne. Există prin fiecare supraviețuitor a celor 31 de ani de libertate o trecere în revistă, un sumar al faptelor în complexitatea lor, și bune și mai puțin bune și rele și mai puțin rele, astfel încât să fim pregătiți să ne asumăm viața trăită în totalitatea ei, fără a mai exista posibilitatea de a ascunde sub preș sau sub pat greșelile făcute cu voie sau fără de voie. Suntem în primul rând datori nouă înșine cu această analiză la rece, ruptă de pasajele emoționale, prin care încercăm să ne strecurăm pe urmele demnității, redeșteptată și pusă la treabă în sensul responsabilității fără de care nimeni nu va mai da seamă în fața faptelor sale. Detașarea de celelalte interese, ce nu se pot însuma interesului general, devine necesară și utilă astfel încât să fim conștienți că trecerea prin viață înseamnă, în primul rând, fapte de ținut minte, de însumat în memoria pasului înainte, reușind astfel să fie desenat viitorul în linii ferme și trainice oricărui vis pornit a fi împlinit.
Din 22 decembrie 1989 și până astăzi, se poate spune că, am parcurs secundă cu secundă distanța dintre neimaginat și arhitectura reală a libertății. Construcție aceasta futuristă, pentru noi cei care am decupat această stare din interdicțiile regimului comunist, nu am ezitat să ne-o asumăm. Chiar dacă nu ne regăseam în ea, negăsind urmele a ceea ce noi am crezut că se poate obține din entuziasmul ce a umplut nu doar plămânii revoluției, cât mai ales așteptările celor care au ales calea sacrificiului, am căuta să înțelegem noua realitate în termenii fermi ai unui viitor aflat deja la orizont, dar la care încă nu am putut ajunge. S-a murit atunci pentru libertate, dreptate, pentru acel viitor vizibil, dar imposibil încă de atins. Astfel luminița de la capătul tunelului ne-a lăsat să măsurăm întunericul din care ieșeam, fără însă a reuși să construim imaginea reală a spațiului parcurs.
Timp de peste 30 de ani am încercat mai multe forme de a întinde mâna, de la cerșetoria brevetată mai apoi pe Champs-Élysées și până la întinderea mâinii practicată în timpul salvării de la înec sau pentru a scoate omul din groapă, excelând atunci sentimentul prieteniei dezinteresate.
Revoluția ne-a ajuns din urmă. Atunci, în plin entuziasm, am luat-o la fugă, ca bezmeticii sau ca oamenii scăpați din lanțuri, înspre acea luminiță de la capătul tunelului purtată din gură în gură ca fiind steaua călăuzitoare și nicidecum reflectorul locomotivei ce s-a dovedit, mai târziu, că venea amenințător înspre noi.
Drumul de la comunism la capitalism s-a dovedit a fi unul inexistent, scos din tiparele unei întoarceri inimaginabile, ca și cum am fi fost întorşi din drum, pe acel sens al autostrăzii în care circulația era în sens opus.
Poate și de aceea desele caramboluri, din ce în ce mai grave și mai pline de morți nevinovați, au marcat acești primi 31 de ani de neîndemânare în a conduce, în a te strecura contra firii prin spațiile limitate ale vechii mentalități greu de învins. De fapt, pe noi nu ne-a omorât și nu ne omoară legile abrogate de noua orânduire democrată, cât mai ales obiceiul de a te strecura printre literele legilor, ocolind spiritul acestora.
Nu putem să scăpăm de metehnele vechi, de mentalitățile balcanice ale gesturilor pline de apropouri ale peșcheșului dus la Înalta Poartă, oriunde s-ar afla aceasta. Ne aflăm în situația în care influențele pe căile oculte sau obscure pot să producă efecte imposibil de gestionat, în litera și spiritul legilor unui stat democrat, în care nimic nu este mai presus de lege.
Revoluția din decembrie 1989 a fost în afara exploziei datorate atingerii gradului maxim de suportabilitate al batjocurii umilirii ființei umane, un salt mortal pe care noua generație a cutezat să-l facă peste timp, reușind astfel să pună întregul popor pe terasamentul firesc și necesar mersului înainte!
Uriașa forță, care a realizat corecția în spațiu și timp, poate fi considerată a fi produsul ceasului astral al acestui popor deșteptat, pus față în față cu adevărul despre rău și bine, despre mulțumire și nemulțumire. Revoluția, continuă!
ADI CRISTI
