281 de contestații la proba de interviu din cadrul concursului pentru directori de școli

În perioada rezervată contestării rezultatelor obținute la proba de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, au fost înregistrate 281 de contestații. Listele nominale au fost afișate miercuri, 23 noiembrie, după finalizarea acestui proces, la sediul şi pe site-urile inspectoratelor școlare județene/ISMB.

Cele mai multe contestații au fost depuse în județele Dolj (30) și Timiș (23), respectiv în Capitală (25). În județele Tulcea, Ialomița, Giurgiu și Călărași proba nu a fost contestată.

Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale vor avea loc în perioada 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Sunt declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și un punctaj total de cel puțin 105 puncte prin cumularea punctajelor celor trei probe de concurs.

Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister  este programată în data de 16 decembrie 2016.

Reamintim că pentru a asigura un cadru obiectiv de evaluare care să genereze o ierarhizare corectă a candidaților, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a decis ca evaluarea contestațiilor să fie făcută de o comisie din alt județ decât cel în care a fost susținută proba.