Năstase, despre decesul lui Castro: A dispărut, cu el, generația marilor revoluționari latino-americani

Fostul premier Adrian Năstase a declarat sâmbătă că odată cu decesul lui Fidel Castro a dispărut generația marilor revoluționari latino-americani ale căror discursuri aminteau de injustiție și hegemonie la nivel internațional.

„A murit, la 90 de ani, Fidel Castro. A avut un destin spectaculos și a marcat puternic destinul țării sale și pe cel al Americii Latine. În ultimii zece ani doar a supraviețuit. Înconjurat de mituri, de suferință, de speranțe. A fost martorul unui proces de tranziție și al victoriei împotriva hegemoniei americane. Victorie parțială pentru că victoria însăși va permite americanilor cucerirea ‘pașnică’ a fostului adversar. (…) A dispărut, cu el, generația marilor revoluționari latino-americani, ale căror discursuri aminteau de injustiție și hegemonie la nivel internațional, de distribuirea inegală a resurselor, de puterea marilor companii multinaționale. Unele din țările lor au fost ‘domesticite’ de marele capital, altele au experimentat formule autocratice, neviabile, ce au adus sărăcie și abuzuri interne”, a detaliat Năstase într-o postare pe blog.

Fostul premier a afirmat că l-a ascultat „pe viu”, în 1992, pe Fidel Castro.

„Am avut șansa de a-l asculta, pe viu, pe ‘comandantul șef’, la Rio de Janeiro, in 1992, la Conferința Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Mediu. A fost probabil cea mai importantă reuniune consacrată dezvoltării durabile din secolul 20, fiind adoptate, atunci, documente importante — Cartea Terrei, Agenda 21, Declarația privind pădurile sau cea referitoare la deșertificare. Fidel Castro a ținut acolo unul din celebrele sale discursuri — vreo patru ore, cred — îmbrăcat în cunoscuta sa uniformă militară. Am revăzut, pe YouTube, un fragment din acel discurs și l-am revăzut, în sală, pe George Bush ascultând discursul marelui său rival ideologic. (…) În urmă cu două zile, la dezbaterea de la Fundația Titulescu, a participat și ambasadoarea Cubei, care vorbea despre speranța unei relații bilaterale relansate. Ne întrebăm acum care va fi noul destin al Cubei, după moartea marelui său lider? Se va întoarce oare, în timp, Cuba la vremurile de dinainte de 1959?”, arată președintele Fundației Europene Titulescu.

Fidel Castro Ruz, președintele Cubei (1976-2008), a murit în noaptea de 25 noiembrie, la ora 22.29, potrivit unui anunț făcut de fratele său, actualul președinte, Raul Castro, într-o alocuțiune la televiziunea de stat. Fidel Castro Ruz s-a născut la 13 august 1926, la Biran, provincia Oriente.