Teatrul Odeon sărbătorește, luni, 70 de ani de la înființare

 

Teatrul Odeon sărbătorește, luni, 70 de ani de la înființare cu o serie de manifestări împreună cu artiști care au marcat istoria lui în aceste decenii.

În cadrul manifestărilor pregătite pentru sărbătorirea celor șapte decenii de existență, la Teatrul Odeon va avea loc lansarea monografiei „Odeon 70. Aventură istoric-omagială”, scrisă de Miruna Runcan, și prezentarea filmului „Teatrul Odeon 70”, realizat de Casa de Producție a Televiziunii Române.

Un moment special va fi reprezentat de dezvelirea a două busturi dedicate actorului Ștefan Bănică și celei mai longevive directoare a instituției, Elena Deleanu, realizate de sculptorul Dragoș Cătălin Munteanu.

La final va avea loc un intermezzo muzical coregrafic coordonat de Răzvan Mazilu, cu participarea actrițelor Ruxandra Maniu, Paula Niculiță, Anda Saltelechi, Antoaneta Zaharia, a dansatorilor Monica Petrică, Răzvan Mazilu, Clubul TangotangenT și a pianistului Radu Mateucă.

Apărut în 1946 în cartierul Giulești sub numele de Teatrul „Muncitoresc C.F.R.”, acesta și-a deschis porțile cu premiera „Clocot” de Vintilă Rusu Șirianu, în regia lui Ion Aurel Maican.

Instituția și-a schimbat după aceea numele în Teatrul Giulești iar, din 1990, a devenit Teatrul Odeon, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Repertoriul său a fost marcat de mari creații ale regizorilor Lucian Giurchescu, Horea Popescu, Dinu Cernescu, Alexa Visarion sau Alexandru Dabija, Mihai Măniuțiu, Alexander Hausvater, Dragoș Galgoțiu, Radu Afrim, dar și ale coregrafului Răzvan Mazilu.