Sindicatele au trei variante pentru salariul minim în 2017: 1.350 lei, 1.400 lei și 1.450 lei

 

Sindicatele propun pentru discuțiile din Consiliul Național Tripartit mai multe variante ale salariului minim pentru 2017, cuprinse între 1.350 de lei și 1.400 de lei, varianta Blocului Național Sindical, și 1.450 de lei, propunerea Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, potrivit documentelor obținute de AGERPRES.

Astfel, BNS propune trei variante ale salariului minim, condiționate în parte de majorarea deducerilor personale. Prima variantă a salariului minim este de 1.350 de lei, cu o creștere a deducerii de 150 de lei, față de 300 de lei în prezent, și două variante de 1.400 de lei, din care una cu o majorare a deducerii de 200 de lei.

CNS Cartel Alfa propune un salariu minim de 1.450 de lei pentru 2017 și o creștere de 200 de lei anual pentru următorii ani, potrivit președintelui acestei organizații, Bogdan Hossu.

Acesta susține că discuțiile de luni din cadrul CNT se vor axa pe salariul minim și mai puțin pe Legea salarizării pentru că aceasta nu va fi aplicată de actualul Executiv.

Bogdan Hossu a precizat că o discuție utilă ar fi pe Legea dialogului social Lege nr. 62/2011.